Lucian Bode, ministrul de Interne, a afirmat, luni, referitor la situaţia de Bolintin Vale, că „această tragedie a scos la iveală încă o dată putregaiul unui sistem care s-a degradat de la an la an în ultimii 30 de ani”, vorbind despre „resurse umane insuficiente, câteodată slab pregătite, câteodată în cârdăşie cu puterea politică locală şi câteodată în cârdăşie cu infractorii de la nivel local”. El a susţinut că a început o reformă a MAI şi că va continua să facă totul pentru „profesionalizarea, pentru responsabilizarea şi pentru modernizarea tuturor structurilor MAI”. „Voi continua să dispun măsuri care să ducă la o curăţenie în propria noastră ogradă”, a arătat Bode.
Bode a vorbit, luni, într-o conferinţa de presă despre „tragedia de la Bolintin Vale”:
„Această tragedie a scos la iveală încă o dată putregaiul unui sistem care s-a degradat de la an la an în ultimii 30 de ani: resurse umane insuficiente, câteodată s-a dovedit slab pregătite, câteodată în cârdăşie cu puterea politică locală şi câteodată în cârdăşie cu infractorii de la nivel local”, a declarat ministrul de Interne.
El a afirmat că în România sunt sute de comunităţi precum cea din oraşul Bolintin Vale, unde sunt aproape 15.000 de locuitori, iar la ultimul recensământ a reieşit că aproximativ 15 la sută din populaţie este activă.
„Ceilalţi nu sunt nici şomeri, nici nu înregistrează alte venituri. Şi ne punem întrebarea, evident, din ce trăiesc şi avem şi răspunsul, de unde aceste cifre alarmante pe zona infracţionalităţii, a furturilor ş.a.m.d”, a adăugat Bode.
El a susţinut că a dispus „măsuri rapide”, care au dus la finalizarea fără incidente a protestului de la Bolintin Vale, „încă din seara zilei de miercuri”.
„Am încredere în noua echipă de conducere de la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Giurgiu, căreia i-am cerut să-şi facă propria evaluare şi să propună un plan de acţiune, evident venind cu prioritizarea acţiunilor pe care ei le vor propune”, a afirmat ministrul.
Reformă în MAI
El a adăugat că echipele Poliţiei şi Jandarmeriei continuă „inventarierea” tuturor problemelor oraşului Bolintin Vale, iar la final sunt obligate să propună un plan de măsuri.
„Am demarat în 2021 un amplu proces de reformă la nivelul MAI, la nivelul structurilor MAI. Voi continua să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru profesionalizarea, pentru responsabilizarea şi pentru modernizarea tuturor structurilor MAI. Am dispus şefului Poliţiei Române să realizeze de urgenţă o evaluare managerială la nivelul fiecărui inspectorat judeţean de Poliţie, care să vizeze identificare tuturor problemelor care pot conduce la situaţii similare celei de la Giurgiu. În final, vă spun foarte clar: voi continua să dispun măsuri care să ducă la o curăţenie în propria noastră ogradă. Aşa cum ştiţi, pădure fără uscături nu există, dar indiferent despre cine ar fi vorba, de funcţie, ce grad are, aceste măsuri pe componenta de integritate, de profesionalism vor fi luate şi în anul 2022”, a subliniat Bode.
El a declarat că situaţia de la Bolintin Vale şi accidentul din Sectorul 1 în urma căruia a murit o fetiţă au fost „permanent în atenţia” sa.
Reanalizarea procesului de recrutare din surse externe
Ministrul Bode a mai anunțat mai multe măsuri la nivelul MAI. Între acestea se numără și reanalizarea procesului de recurtare a polițiștilor din surse externe. Decizia vine după ce un agent, angajat în această formă, a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni și a rănit o alta.
„Regret enorm această tragedie care a șocat o țară întreagă. Am o fiică de vârsta Raisei. Nu o putem aduce pe Raisa înapoi. Vorbim de o faptă ireparabilă. Pentru familia îndoliată și pentru opinia publică am obligația să dispun măsuri în limita competențelor legale și să prezint rezultatele. Transmit condolența familiei Raisei și însănătoșire grabnică Mariei.
Am solicitat transparență și celeritate în documentarea acestui caz. Am alocat resurse suficiente și am sprijinit nemijlocit procurorul. Polițistul a fost pus la dispoziție de Poliția Capitalei, care a declanșat verificări cu privire la situația agentului.
Fac precizarea că polițistul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv misiuni polițienești. Nu executa o misiune cu caracter de urgență. Am văzut că se inducea ideea că dacă era într-o misiune de urgență ar fi fost scutit de anumite obligații. Legea e foarte clară, are obligația cel care conduce o mașină a poliției să circule cu prudență și este scutit doar de partea contravențională nu și de răspunderea penală”, a mai spus Lucian Bode.
Comenteaza cu profilul facebook