Transportatorii dau în judecată Primăria Capitalei pentru nerespectarea Legii taximetriei

Transportatorii dau în judecată Primăria Capitalei pentru nerespectarea Legii taximetriei
Transportatorii dau în judecată Primăria Capitalei pentru nerespectarea Legii taximetriei

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a anunțat, marți, că va depune o plângere împotriva Primăriei Capitalei, pentru nerespectarea legii privind taximetria. De asemenea, transportatorii mai anunță și faptul că se pregătesc de proteste.

Potrivit comunicatului transportatorilor de la COTAR, Primăria Capitalei a emis 10.269 de autorizații de taxi, dintre care, în acest moment, mai mult de jumătate sunt retrase. Din cele aproximativ 5.000 de taxiuri rămase în piață, peste 50% nu au autorizațiile avizate, deși dosarele s-au depus până la data de 28 februarie 2020.

COTAR acuză Primăria Capitalei că sabotează taximetria, în favoarea ride-sharing

„În Capitală, taximetriștii sunt controlați și, dacă nu au autorizațiile avizate, sunt amendați și li se ridică plăcuțele de înamatriculare, cu toate că am făcut demersuri, încă de la preluarea mandatului actualului Primar General, încercând să discutăm problemele din activitatea de taxi și închiriere auto, precum și problema transportului de persoane între București și Ilfov. Domnul Primar General nu a avut timp de noi, până astăzi. (…) Cele 5.000 de autorizații sunt în continuare ținute la sertar, deși, conform Legii 38/2003 ar fi trebuit scoase la atribuire imediat. Ceea ce face domnul Nicușor Dan, de când a preluat mandatul de Primar General, demonstrează că are în plan distrugerea taximetriei, cu orice preț, pentru a face mai mult loc pe piață firmelor de ride-sharing, încâlcând principiile Legii concurenței”, afirmă Mircea Manolache, vicepreședintele COTAR.

Transportatorii mai spun că în București există de peste patru ori mai multe mașini care circulă în regim de ride-sharing. Ei consideră că este foarte suspect „faptul că singura atribuție pe care nu a delegat-o domnul Primar General este autorizarea transportului de taxi, dar nici nu a avizat autorizațiile, conform legii. Ne punem întrebări în legătură cu interesele Primarului General, după ce am văzut că de atât de mult timp nu semnează și nu scoate la atribuire autorizațiile ținute la sertar, asumându-și riscul de a plăti pentru încălcarea legii. Nu poate da vina pe greaua moștenire, pentru că are majoritate în Consiliul General – ceea ce este și mai suspect, în legătură cu asocierea în vederea favorizării concurenților noștri din ride-sharing, care de fapt practica tot activitate de taxi”, scriu reprezentanții COTAR, într-un comunicat de presă.

Transportatorii vor cere despăgubiri

„Ne pregătim de proteste în fața Primăriei Municipiului București, unde vom sta până se vor clarifica și se vor rezolva toate aceste probleme. Vom acționa și în instanță PMB și Consiliul General, pentru încălcarea prevederilor legale și favorizarea concurenței, prin abuz în serviciu în formă continuată. De asemenea, vom calcula prejudiciul cauzat firmele de taxi, în tot acest timp, prin neavizarea autorizațiilor, urmând să cerem, în instanță, plata acestuia. Vom depune plângere la Consiliul Concurenței, la Parchetul General și la DNA, pentru a se cerceta ce anume i-a determinat pe factorii de decizie din PMB să favorizeze firmele de ridesharing (transport alternativ), prin limitarea nelegală a autorizațiilor pentru taxi”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cotardau in judecata primaria capitaleinu respecta legea taximetrieitransportatori
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes