Vlad Petreanu a scris pe blogul sau un vast comentariu despre greutățile pe care le întâmpină un donator de aparatură, atunci când interacționează cu sistemul medical de la noi, chiar și în aceste vremuri de pandemie. În condițiile pandemiei de coronavirus, când orice ajutor este binevenit și necesar, donarea a 18 aparate de plasmefereză pentru tratamentul cu plasmă convalescentă poate a fi ”mană cerească” în România, în condițiile în care în întreaga lumere zultatele sunt uimitoare, iar pacienții infectați cu Sars-Cov-2 s-au recuperat.
În România au început colectările de plasmă și chiar administrarea ei, în cadrul unui studiu al Ministerului Sănătății, fiind instalate deja aparate de plasmafereză la București, Iași, Bacău, Galați, Buzău, Brașov, Sibiu, Bistrița Năsăud, Baia Mare și Timișoara. La începutul acestei săptămâni vor mai fi instalate la Giurgiu, Pitești, Ploiești, Drobeta Turnu-Severin, Alba Iulia și Suceava.
Un caz particular îl reprezintă Piatra Neamț, unde directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină, dr. Victoria Marin, refuză pur și simplu șansa de vindecare a nemțenilor nedorind să primească această donație, făcută de o firmă privată, invocând felurite motive, deși procedurile funcționează și au rezultate în întreaga lume. Faptul este cunoscut de autoritățile locale și naționale, dar nimeni nu mișcă un deget, privându-i, astfel, pe nemțeni de o șansă la viață, în cazul celor infectați cu temutul coronavirus.
Dr. Adrian Streinu-Cercel a început tratamentul cu plasmă la ”Matei Balș”
Pe 30 aprilie 2020, medicii i-au administrat tratament cu plasmă unui pacient aflat la secţia de Terapie Intensivă a Institutului de Boli Infecţioase “Prof. Matei Balş” din Bucureşti, a anunţat managerul unităţii medicale, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel.
”Am administrat plasmă de convalescenţă la un pacient din Terapie Intensivă. Se practică doar în Terapia Intensivă, nu se practică pe secţii obişnuite. Programul a demarat, a fost pus în practică. Toate lucrurile funcţionează în conformitate cu tot ce trebuie din punct de vedere legal, avem cadrul legislativ şi am trecut la administrarea ei. În momentul în care avem cazuri severe, punem la bătaie toate mijloacele terapeutice de care dispunem”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, în acea zi, la un post Tv.
”Utilizarea de plasmă la pacienţi este ultracunoscută. Incumbă un beneficiu terapeutic, pentru că, cel puţin teoretic, această plasmă ar trebui să-i aducă pacientului respectiv o cantitate de anticorpi care să îl ajute în bătălia cu virusul. Deci, numai lucruri bune, riscuri, nu. Sunt respectate întru totul procedurile de utilizare a unui produs biologic activ”, a mai explicat el.
Echipamentul de la Piatra Neamț este în cutie și nu funcționează, pentru că directoarea Centrului de transfuzie, dr. Marin, refuză instalarea. ”Am ordin clar”, i-ar fi declarat ea lui Florin Hozoc, cel prin firma căruia s-a făcut donația. De remarcat că, într-un interviu pentru Mesagerul de Neamț, dr. Marin a spus: ”Ați auzit dumneavoastră epidemiologi, virusologi, pe dl. dr. Cercel vorbind despre această terapie? Sau pe dl. doctor de la Timișoara?” Ori, declarația de mai sus a medicului Streinu-Cercel este edificatoare, plus că și la Timișoara a fost deja instalat un aparat de plasmefereză.
”Doar dacă primesc o adresă de la Institut sau de la Ministerul Sănătății, care să mă oblige scris, negru pe alb, să fac plasmă de convalescent, bine, dacă nu, eu nu pot să accept acest aparat ca după aia să dau cu subsemnatul, pentru că nu pot să respect termenii din contract”, a mai declarat, pentru Mesagerul, într-un interviu din 2 mai 2020, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Piatra Neamț, dr. Victoria Marin.
Ce scrie Vlad Petreanu
În articolul să, Vlad Petreanu începe prin a face un istoric al acestui tip de tratament, după care trece la lucruri concrete:
”Până acum studiile au avut rezultate încurajatoare și, în lipsa unui vaccin sau a unui tratament 100% eficace pentru covid-19, din ce în ce mai multe țări încearcă transfuzii cu plasmă convalescentă. Printre acestea, SUA, Canada, Spania, Italia, Franța, Germania, Marea Britanie, Elveția, Austria, Ungaria, Moldova, Israel, Emiratele Arabe Unite, India, China, Taiwan, Singapore, Coreea de Sud, Japonia și altele. Autoritățile recomandă insistent și sus’in donarea d eplasmă dn partea convalescenților.
În SUA, unde FDA a făcut un apel public către cei vindecați de covid-19 să doneze plasmă, până duminică, fuseseră deja inoculați 4.400 de pacienți.
În Marea Britanie, ministrul Sănătății, care s-a vindecat de Covid-19, a donat plasmă și a recomandat public și altor cetățeni să facă la fel.
În Republica Moldova, șeful serviciului SMURD a donat și el plasmă convalescentă, în vederea folosirii pentru tratamentul împotriva Covid-19.
Ce se întâmplă la noi?
Ei bine, la noi, însăși ideea donării de plasmă prin echipamente moderne, cu costuri reduse, s-a lovit de rezistența sistemului național de transfuzii, pentru că asta implică schimbarea unor vechi obiceiuri și, probabil, relații de afaceri pe banii statului.
De aproape o lună și jumătate, în spațiul public circulă știrea unei donații de echipamente de plasmafereză făcută de un om de afaceri român.
Ce fac aceste aparate? Practic, separă plasma din sânge chiar în timpul donării, ceea ce echipamentele folosite acum în sistemul național de colectare a sângelui nu pot face. Cu mașinile moderne, se reține doar plasma iar sângele (hematii, trombocite etc) se reîntoarce în organismul donatorului. Pentru donator, procedura este practic aceeași ca la o donare obișnuită, ba chiar mai simplă, pentru că se reține doar o parte din fluidul sangvin, deci recuperarea e mult mai rapidă.
Aceste echipamente donate urmau să fie instalate inițial în spitalele din țară, unde medicii urmau să recolteze “plasmă convalescentă”, adică plasmă cu anticorpi de la cei care se vindecaseră deja de covid-19, pentru a o transfuza apoi bolnavilor de Covid-19, ca să-i ajute pe aceștia în lupta cu infecția, după modelul cunoscut deja în toată lumea de mai bine de un secol.
Intenția este minunată. Însă punerea ei în practică, în România, este un calvar și o rușine. Birocrația, politicianismul, corupția, rezistența sistemului la schimbare par deocamdată mai puternice decât obligația morală și legală de salvare a unor vieți.
Ce urmează este rezultatul unor discuții cu reprezentanți ai Minsiterului Sănătății și ai firmei donatoare, cât și a documentării din surse publice.
Așadar, la 30 martie Ministerul Sănătății a semnat contractul de acceptare a donației și a scopului donației – adică recoltarea de plasmă convalescentă în vederea tratării bolnavilor de Covid-19. Ministerul a preluat, într-o primă fază, 3 aparate de plasmafereză cu câte 1000 de kituri, în vederea instalării lor în centrele de transfuzie din București, Iași și Timișoara. Pentru că donatorul, Florin Hozoc, este din Piatra Neamț, el decis să doneze un aparat și spitalului din orașul său natal. Hozoc susține că a primit ulterior cereri și din alte județe, așa că a hotărât să ofere suplimentar, pentru utilizare, timp de 12 luni, alte 14 aparate, care urmează să fie instalate în alte 14 orașe.
Dar a fost nevoie apoi practic de întreaga lună aprilie pentru ca Ministerul Sănătății, Institutul de Hematologie și centrele de transfuzii să cadă de acord asupra birocrației ce trebuie să însoțească această activitate de recoltare și administrare de plasmă convalescentă. În unele situații, dezinteresul reprezentanților din domeniul hematologic a fost scandalos:
- la o video-reuniune a experților din Uniunea Europeană pe tema tratamentului cu plasmă convalescentă, de pildă, în 2 aprilie, reprezentantul României a fost singurul care a absentat.
- într-un alt incident, un reprezentant al Centrului de Transfuzii București a declarat că în România nu se poate administra plasmă convalescentă deoarece aceasta n-ar putea fi testată pentru prezența anticorpilor de covid-19, deși majoritatea spitalelor și laboratoarelor pot detecta corect titrul respectiv printr-o tehnică imunologică binecunoscută și frecvent folosită (ELISA).
- inițial, reprezentanții autorității sanitare au dorit redactarea și aprobarea la nivel central, de către 3 instituții separate (Comisia ATI, MS, Societatea Română de ATI), la propunerea medicilor curanți, a documentației pentru administrarea plasmei convalescente în cazul separat al fiecărui pacient – o birocrație atât de stufoasă încât, probabil, pacientul respectiv nici n-ar mai fi apucat tratamentul până s-ar fi luat toate ștampilele.
- Centrul de Transfuzie din Timișoara a refuzat inițial să primească echipamentul donat iar donatorul a fost informat că va fi obligat să plătească taxă de depozitare până și-l va lua înapoi.
- la Piatra Neamț, șefa Centrului de Tansfuzii a refuzat, de asemenea, să preia echipamentul, spunând că nu are “posibilități să-l folosească” și așteaptă un ordin direct în acest sens de la Minister.
- Acum, puțină aritmetică:
Fiecare aparat de acest gen, dintre cele donate, este normat pentru 10 recoltări de plasmă pe zi, iar dintr-o recoltare pot fi alcătuite 3 doze care pot fi administrate la 3 pacienți. Așadar, fiecare echipament poate produce lunar 900 de doze de plasmă convalescentă care conține anticorpi de la persoaane care s-au vindecat de covid-19.
(…) Dar, pentru asta, ar trebui ca Centrele de Transfuzii să facă eforturi oneste pentru a chema convalescenții la donare – fără donatori nu există plasmă convalescentă și nu există tratament, deci bolnavilor în stare gravă le este refuzată o șansă suplimentară de a lupta cu boala.
Până duminică, doar 2 donatori – persoane vindecate de covid-19 – au fost puși pe echipamentul de plasmafereză – la București.
Sunt peste 4.500 de persoane vindecate deja de covid-19 în România, de la care s-ar putea recolta, dar Centrele de Transfuzii n-au găsit decât 2 donatori.
Oricum ai încerca să explici cifra asta, nu-ți iese la final decât “bătaie de joc”.
Nu știm câți oameni ar putea fi salvați, în cele din urmă, prin tratamentul cu plasmă convalescentă. Dar știm sigur că, prin dezinteresul acesta monstruos, niciunul nu va fi salvat.
De ce oare această rezistență?
Nu am o explicație precisă, însă unele lucruri “vin de se leagă”. Vă spun care este starea de fapt, pe puncte.
- Centrele de Transfuzii din România sunt, prin lege, instituții de stat – activitatea de recoltare de sânge și produse derivate este a statului în România.
- Aceste instituții nu au acreditare europeană – la drept vorbind, nu sunt acreditate nici măcar potrivit legilor românești în vigoare. Ele funcționează în baza unor “autorizații” emise de DSP, dar care nu au valoare potrivit reglementărilor europene. De aceea, produsele secundare pe care le recoltează – plasma, de pildă – nu pot fi folosite la producția de medicamente, ca în orice altă țară civilizată, ci doar la intervenții chirurgicale urgente. Când se termină spațiul de depozitare, se aruncă, pur și simplu.
- Centrele de Transfuzie pot recolta și acum plasmă de la donatori, dar indirect – adică recoltează sânge integral, nu doar plasmă, iar sângele total îl separă ulterior în produse. Pentru asta, însă, folosesc o tehnologie învechită, care necesită consumabile extrem de scumpe – de fapt, de aproape 20 de ori mai scumpe decât tehnologia modernă din echipamentele moderne de plasmafareză.
- Iar acum, clenciul: pentru continuarea activității de separare a sângelui pe baza tehnologiei pe care o au, centrele de transfuzii au solicitat achiziții de peste 5 milioane de euro pentru 2020. Banii aceștia ar urma să treacă prin foarte multe mâini, așa cum se întâmplă la orice achiziție de stat. Ce degețele vor unge ei, nu știu, dar va fi destulă miere în multe locuri suficientă cât să justifice rezistența la schimbare.
Dar de ce și de unde avea Hozoc atâtea echipamente disponibile de plasmafereză, pentru a le dona/împrumuta statului român? Că doar nu le ții în garaj, ca vampirul.
L-am sunat. Mi-a spus că face o investiție în Ungaria, unde deschide câteva centre de recoltare de plasmă. În Ungaria, domeniul recoltării de sânge este liberalizat, deschis inițiativei private sub control guvernamental. Ungaria are zeci de centre de recoltare, care funcționează atât de bine încât nu doar că țara nu s-a mai confruntat de ani de zile cu vreo criză a sângelui, dar face și medicamente pe baza produselor derivate – imunoglobuline, de pildă – sau exportă în alte țări. Hozoc spune că a apucat să cumpere echipamentele, dar a început pandemia și proiectul a fost pus pe pauză, așa că, decât să le țină în depozite, mai bine le oferă statului român pentru ca acesta să le folosească și să ajute bolnavii.
Interesant că toate echipamentele donate sau împrumutate statului, cu tot cu kiturile de operare aferente, au costat semnificativ sub un milion de euro. Faceți acum comparația cu bugetul de 5 milioane de euro cerut pentru întreținerea sistemului actual din centrele de transfuzii și s-ar putea să înțelegeți mai bine de unde rezistența asta la schimbare.
Ăsta e un gen de rezistență care-mi aduce aminte de îndârjirea cu care stau înfipte căpușele în organismul pe care-l parazitează. Riscă mai degrabă să li se rupă capul decât să dea drumul la pradă”, scrie Vlad Petreanu pe blogul sau într-o opinie pe care o puteți citi pe petreanu.ro.
Comenteaza cu profilul facebook