Trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, însă banii nu vor ajunge în investiții – VIDEO

Ministerul Finanţelor emite, începând cu 2 august 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,15%, 3,50% şi 3,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

Potrivit Ministerului Finanţelor, titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 02 – 27 august 2021 de la unităţile Trezoreriei Statului;
  • Între 02 – 26 august 2021 pentru mediul urban şi 02 – 25 august 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

”De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, a transmis, vineri, MInisterul Finanţelor.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

”Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice”, anunţă MInisterul Finanţelor.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe: www.mfinante.gov.ro (secţiunea Datorie publică) www.posta-romana.ro.

VIDEO

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ministerul finantelor programul tezaur tezaur titluri tezaur totluri de stat
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes