Tulcea: A fost găsită şi cea de-a doua fată dispărută în Dunăre

Pompierii şi scafandrii au reuşit să găsească, joi, şi trupul celei de-a doua fete dispărute în Dunăre, în judeţul Tulcea, la începutul acestei săptămâni, după ce în urmă cu câteva ore a fost descoperită sora sa, ambele fiind observate în aceeaşi zonă.

“În jurul orei 13:00, a fost găsit trupul neînsufleţit al celeilalte minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea. Acesta a fost găsit în aceeaşi zonă ca al surorii ei, fiind recuperat şi adus la mal”, a anunţat Poliţia Judeţeană Tulcea.

Joi dimineaţă, mai mulţi marinari au observat trupul neînsufleţit al uneia dintre cele două fete, cea de 12 ani, în timp ce plutea la o distanţă de aproximativ 400 de metri în aval de la locul în care ar fi intrat în apă şi la aproximativ 50 de metri distanţă de mal.

Cele două surori au dispărut, luni după-amiază, după ce una dintre fete a alunecat în Dunăre, în zona portului Isaccea, iar cealaltă a intrat după ea să o salveze. Ele au fost căutate începând de luni de pompieri şi scafandri.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

fetite tulceasurori inacate
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes