Social

Turcan aruncă bomba: Există salarii unde sporurile merg până la 85%

Turcan aruncă bomba: Există salarii unde sporurile merg până la 85%
Turcan aruncă bomba: Există salarii unde sporurile merg până la 85%

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat duminică, potrivt news.ro, că există salarii cărora li se adaugă sporuri de până la 85%, iar autorităţile doresc reaşezarea salariilor pentru ca aceste sporuri să fie motivante. 

Turcan a mai precizat că există două posibilităţi: fie unele venituri mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri, iar celelalte vor avea o creştere mai rapidă.

Întrebată cum s-a ajuns în situaţia ca angajaţii la stat să primească celebrele sporuri de calculator sau de praf, Turcan a afirmat: “Pentru că, după ce s-a stabilit un cadru unitar de salarizare relativ echilibrat, excepţiile au ajuns să devină regulă şi dintr-un context legal în care în sistemul bugetar există o anumită aşezare pe grilă, cu un salariu minim, cu un salariu maxim şi sporurile să fie acordate fie pentru o anumită categorie profesională, fie pentru a motiva angajaţii, am ajuns ca prin lobby făcut în Parlament ca diferite categorii profesionale să apară cu excepţii de la regula stabilită pentru toţi bugetarii”.

Raluca Turcan a precizat că România se află peste media europeană în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor salariale. 

“Până la urmă, acesta este scopul reformei în sistemul bugetar pe care am demarat-o deja şi vrem să o ducem la bun sfârşit, de a ajunge într-un final la un cadru legal care să fie deopotriva sustenabil, pentru că, dacă ne uităm la ponderea cheltuielilor salariale în total cheltuieli ale statului, vedem că suntem peste media europeană, să fie echitabile, să fie motivante şi pe fond instituţiile să ajungă să lucreze pentru oameni pentru că vorbim de serviciul public în cea mai mare parte şi atunci mi se pare corect ca ceea ce înseamnă salarizare în sistemul public să fie privită în permanenţă din perspectiva îndeplinirii misiunii de serviciu în sistemul public pe care aceste instituţii îl au”, a explicat Raluca Turcan. 

Ea a precizat că va fi făcută o analiză a acestor sporuri deoarece pentru anumite categorii profesionale au ajuns să fie completări la salariu.  

“Anul acesta. în 2021, nivelul sporurilor a fost îngheţat la nivelul anului 2020. Aşadar, ceea ce am propus pentru construcţia bugetului de stat are la bază îngheţarea sporurilor şi salariilor la nivelul lui 2020. Simultan însă facem o analiză temeinică a acestor sporuri şi nu intrăm populist în subiectul sporuri pentru că pentru o bună parte a angajaţilor în sistemul bugetar sporurile în loc să fie pentru o categorie profesională sau pentru motivare, au ajuns să fie completări la salariu şi sunt meserii sau categorii profesionale care merită salarii decente, de aceea nici nu putenm în antiteză sistemul bugetar cu sistemul privat sau sistemul sporurilor prin reducere să ducă automat la o scădere a veniturilor pentru că sunt unele situaţii şi de aceea o luăm practic categorie profesională cu categorie profesională în care mai bine creştem salariile de bază, aşezându-le în altă poziţie pe grilă decât să avem tot felul de sporuri care nu îşi au rostul pur şi simplu”, a transmis Raluca Turcan. 

Ea a mai afirmat că există angajaţi care suint la nivel de salarizare 2022 şi alţii care au rămas la nivelul din 2019. 

“În prima etapă, pe legea salarizării unitare am stabilit nişte principii şi anume care sunt salariile de bază de la care se pleacă cu plata salariilor pentru că şi aici avem o anomalie, trebuiau făcute nişte majorări graduale ale salariilor de bază şi în această creştere graduală au apărut din nou excepţiile şi unii sunt la nivel de salarizare 2022, alţii sunt la nivel de salarizare 2019. Aşadar, avem partea de salarizare de bază, după care unele sporuri sunt inutile, cum ar fi sporul de solicitare neuropsihică sau sporul de confidenţialitate, în condiţiile în care obligaţia legală este să respecţi legea sau alte sporuri care pot fi acordate în sumă fixă pentru că se acordă pentru acelaşi grad să spunem de expunere a angajaţilor, cum ar fi sporul de condiţii vătămătoare. Se întâmplă ca doi angajaţi i într-un birou având salarii de bază diferite pentru aceeaşi aşa-zisă expunere la condiţii vătămătoare să primească sume diferite, pentru că se calculează la salariul de bază”, a explicat ministrul Muncii. 

Raluca Turcan a amintit că există primării de comune care au salarii mai mari decât un oraş. 

“Există salariile în administraţia publică locală care nu sunt pe grila de salarizare unitară şi chiar de la reprezentanţii structurilor asociative am primit solicitări pentru a include şi salariile din administraţie pe grilă întrucât avem anomalii prin care angajaţi dintre o comună mică şi fără venituri pentru nicio formă de investiţii, au salarii mai mari decât un oraş de trei ori mai mare. Şi atunci au spus hai să încercăm o aşezare acestor salarii pe grilă astfel încât şi aici să fie o echilibrare, pe de o parte între autorităţile din administraţia publică locală, pe de altă parte între autorităţile din administraţia publică centrală şi cele din administraţia publică locală. Sunt iarăşi situaţii şi excepţii în care salariile la nivel local sunt mai mari decât la nivel central”, a declarat Raluca Turcan. 

Ea a fost întrebată dacă un bugetar care acum câştigă 3.000 de lei cu tot cu sporuri ar putea rămâne cu un salariu mai mic după ce o parte din acestea va fi tăiată.

“Nu intenţionăm să facem lucrul acesta. Acolo unde sunt salarii mici, în general salariile acesta de care vorbiţi dumneavoastră sunt chiar în domenii esenţiale, nivelul veniturilor nu intenţionăm să scadă deloc. (…) Activitatea acesta este foarte laborioasă întrucât practic noi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale stabilim principiile, după care chemăm ministerele de resort să intre cu analize pe fiecare domeniu. Nu pot eu de la Ministerul Muncii, noi ca echipa chiar dacă lucrăm într-un grup de lucru cu reprezentaţi din mai multe ministere, să intrăm în detaliu pe sporurile din sănătate sau pe sporurile din justiţie, acolo trebuie să vină miniştrii de resort să spună cum ar vedea ei aşezarea în domeniile lor de competenţă astfel încât aceasta să atingă scopul pe care l-am menţionat”, a mai transmis ministrul Muncii. 

Raluca Turcan a precizat că sunt salarii care au sporuri de 85% din salariu. 

“În legea salarizării există un articol prin care nivelul sporurilor este limitat la 30% la nivelul ordonatorului de credite. Acesta este un articol, ori prezentarea trunchiată a unui text de lege este similară cu minciuna sau manipularea, pentru că la două articole mai jos apar excepţiile. Prin excepţie de la plafonarea nivelului sporurilor la 30% la nivelul ordonatorului de credit vin următoarele domenii. Şi după aceea intră sănătatea, justiţia, asistenţa socială, partea de apărare şi ordine publică. Sunt salariile cărora li se adaugă sporuri cu până la 85%, dar asta nu înseamnă că toţi angajaţii din sănătate au sporuri de 85%. Evident, există segmente din sănătate unde sporurile merg chiar şi la 85%”, a explicat Raluca Turcan. 

Ea a mai fost întrebată dacă salariile vor scădea dacă din 2022 va fi tăiată partea de sporuri. 

“Aici va fi o decizie politică. Principiul de la care noi plecăm este acela să nu scadă veniturile însă, dacă, de exemplu, se elimină anumite sporuri poate la nivelul unor salarii foarte mari ar putea să se opereze mici modificări întrucât trebuie să gândim şi partea de sustenabilitate. Ar putea să scadă salariile foarte mari, nu este încă o decizie luată. Noi am avea aşa, sporurile să îşi atingă cu adevărat scopul pentru care au fost create pentru anumite meserii, anumite condiţii sau pentru a fi motivante, să reaşezăm salariile de bază şi aici există două posibilităţi, vom vedea pe care se va merge, fie unele salarii sau venituri foarte mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri şi celelalte vor avea o creştere mai rapidă astfel încât să le ajungă din urmă”, a explicat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a precizat că nu are niciun spor, dar că în cadrul Ministerului sunt angajaţi cu diverse sporuri. 

“Eu ca ministru nu am niciun spor. (…) Sunt sporuri care se dau pentru condiţii vătămătoare şi acolo pe categorii profesionale şi au diferite denumiri, dar sunt şi sporuri şi la Ministerul Muncii”, a afirmat ministrul Muncii.

Întrebată dacă există un spor de muncă la Ministerul Muncii, Raluca Turcan a răspuns: “Uneori la cât muncesc acum angajaţii din Ministerul Muncii mă gândesc serios să creeze acest spor. E o glumă, să se consemneze”.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Șocant! Un bărbat, din București, s-a sinucis sărind de la etajul 8 al imobilului în care locuia

Daniela Arnăutu

În noaptea de Înviere restricţiile de circulaţie se ridică, ne asigură președintele după discuțiile cu BOR. Slujbele de Paști, organizate după datină

Mircea Furdu

Recomandările Sfântului Sinod și ale Patriarhului Daniel, pentru Slujba de Înviere

Mihnea Tudor

Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii de Paști și 1 Mai

Daniela Arnăutu

Prefectura Ilfov prelungește carantina în comuna Berceni şi orașul Otopeni

Daniela Arnăutu

Turcan propune măsuri de sprijin pentru şomerii şi pentru beneficiarii de ajutor social care se angajează și pentru angajatorii persoanelor cu dizabilităţi

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »