Vacante

Turnul Eiffel a învins pandemia! A fost redeschis, după opt luni

Turnul Eiffel a învins pandemia! A fost redeschis, după opt luni
Turnul Eiffel a învins pandemia! A fost redeschis, după opt luni

Turnul Eiffel a fost redeschis vineri, după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei de Covid-19, cea mai lungă perioadă în care accesul vizitatorilor nu a fost posibil după Al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.

În timp ce numărătoarea inversă a aju ns la zero, au avut loc aplauze şi ovaţii din partea vizitatorilor care aşteptau la coadă să intre, o formaţie a început să cânte, iar oamenii au început să treacă prin poarta de intrare.

„Ne simţim destul de norocoşi să fim aici”, a declarat Patrick Perutka, un tânăr de 18 ani din Croaţia, care aştepta de trei ore să se deschidă porţile.

Perutka era la prima sa vizită la Turnul Eiffel: ”Este mare lucru. Toată lumea ştie despre asta”, a spus el despre turn.

Din cauza îngrijorărilor persistente cu privire la virus, măştile rămân obligatorii pentru oricine are peste 11 ani, iar fiecare lift va transporta doar jumătate din numărul normal de vizitatori.

Începând cu 21 iulie, vizitatorii vor trebui să arate şi un ”permis de sănătate” din partea guvernului francez, pentru a demonstra că sunt fie vaccinaţi, fie că au avut recent un test negativ pentru Covid-19.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Pe urmele tradiției, în Munții Stânișoarei

Gloria Pascu

Iată unde poți să îți petreci vacanța de iarnă anul acesta!

Mihnea Tudor

Drumul Maramureșului: un traseu turistic de peste 700 kilometri prin natură și cultură, ce pune în evidență unicitatea regiunii

Mircea Furdu

Sute de mii de români sunt aşteptaţi pe litoralul bulgăresc, pentru finalul lunilor august şi septembrie

Mihnea Tudor

Dragoş Răducan (FPTR): Cel mai aglomerat weekend de pe litoral. Sunt 135.000 de turişti în structuri clasificate, nimeni nu poate afirma câţi sunt în cele neclasificate

Mircea Furdu

Litoral 2021 – Care sunt cele mai căutate destinaţie ale verii și ce pretenții mai au turiștii români

Mircea Furdu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »