Twitter a ascuns un tweet al președintelui Donald Trump de pe profilul său, afirmând că încalcă regulile privind glorificarea violenței. A făcut același lucru și mai târziu, după ce și contul oficial al Casei Albe a distribuit cuvintele președintelui.
În loc să fie șterse, ambele tweet-uri pot fi vizualizate făcând clic pe un avertisment vizibil. Acesta spune că “Twitter a stabilit că ar putea fi în interesul publicului să rămână accesibil”.
Aceasta este cea mai recentă bătălia într-un război în ascensiune între Twitter și Casa Albă.
Donald Trump a postat un tweet despre orașul american Minneapolis, care are parte de nopți consecutive de proteste, în urma morții unui bărbat negru aflat în custodia poliției. Președintele a spus că va „trimite Garda Națională” și a urmat asta cu un avertisment că „atunci când vor începe jafurile, vor trage cu armele”.
Al doilea tweet a fost ascuns de Twitter pentru „glorificarea violenței”, remarcă BBC.
Politica Twitter de a adăuga un avertisment, mai degrabă decât de a șterge tweeturile care încalcă regulile sale, atunci când vine vorba de figuri publice majore, a fost anunțată la jumătatea anului 2019. Însă rețeaua socială nu a folosit-o niciodată pentru Trump – și nici nu a șters vreunul dintre tweeturile sale, înainte.
“Acesta este cel mai curajos și cel mai riscant lucru pe care l-am văzut vreodată pe Twitter, sau orice gigant în rețelele de socializare”, a spus Carl Miller, de la Centrul pentru Analiza Social Media din cadrul think-tank-ului Demos, din Marea Britanie.
“Aceasta revarsă combustibil de rachete peste dezbaterea ”hărțuire on-line” versus ”libera exprimare”. Politica de conținut online nu a fost nicodată mai incendiară decât acum”, a mai spus Miller, citat de BBC:
Aceeași postare rămâne nealterată pe Facebook, fără niciun avertisment atașat.
Comenteaza cu profilul facebook