Tyler Moldovan, ofițerul american de origine română împușcat de 8 ori, se zbate între viață și moarte, iar comunitatea locală s-a mobilizat pentru a-l ajuta

Tyler Moldovan a fost împușcat în misiune și se zbate chiar în aceste momente între viață și moarte pe patul al unui spital din Arizona. Tânărul ofițer de poliție cu origini românești este văzut ca un adevărat erou în Statele Unite ale Americii.

Mobilizare impresionantă pentru Tyler Moldovan, polițistul de origine română împușcat în Statele Unite!
“Tot ce şi-a dorit Tyler a fost să fie ofiţer de poliţie. Şi inima, sufletul şi pasiunea lui să fie de ajutor, să fie în slujba celorlalţi înaintea lui, astfel de om este”, a transmis Jerri Williams, şefa Poliţiei din Phoenix.

Întreaga comunitate se roagă pentru soarta tânărului agent. Colegii săi spun că nu se așteptau la un asemenea răspuns din partea oamenilor care au avut o participare impresionantă la strângerea de fonduri organizată de fundaţia departamentului de poliţie, Phoenix Law Enforcement Association.

Din nefericire, Tyler Moldovan a fost împușcat de opt ori de un suspect pe care îl urmărea în timpul unei misiuni de patrulare. Pentru că totul s-a petrecut într-o fracțiune de secundă și colegii săi n-au avut timp de reacție.

Au reușit doar să-l rețină pe cel care a tras. Bărbatul se pregătește de judecată și ar putea să stea ani buni în spatele gratiilor, mai ales că starea lui Tyler este una critică.

Întregul oraș îi este alături și la un eveniment caritabil organizat în sprijinul familiei, solidaritatea a fost impresionantă. Mai mulți polițiști și pompierii au gătit burgeri și hotdogi, în timp ce oameni simpli au făcut numeroase donații și s-au rugat pentru el.

“Sperăm ca, în felul acesta mărunt, să aducem puţină consolare familiei, dar şi să arătăm comunităţii forţelor de ordine că întreaga comunitate e alături de ei”, spun oamenii locului.

Ofițerul Tyler Moldovan, 22 de ani, este un tânăr care a absolvit Academia de Poliţie acum şase luni şi se căsătorise cu câteva luni în urmă. De remarcat că atât el, cât și părinții săi sunt membri activi ai comunității românești din Arizona, o comunitate care numără peste 30 de mii de persoane.

Tyler a fost împuşcat de un individ, marţi, în timpul unei misiuni. Ajuns la locul unui incident banal, poliţiştii au organizat marţi dimineaţă, într-o zonă din Phoenix, un perimetru pentru a localiza un individ care perturba liniştea publică. Ofiţerul Moldovan îl întrebase pe suspectul pe care l-a identificat dacă are arme, iar acesta i-a spus că nu. În acel moment, suspectul a scos o armă şi l-a împuşcat pe ofiţerul de 22 de ani, de aproximativ opt ori, inclusiv în cap. Individul a continuat să tragă în Moldovan și după ce acesta a căzut la pământ.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

comunitate localăofiter roman impuscattyler moldovan
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes