Ultima umilinţă a ultimului rege al României | Daniel Gorgonaru

„Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii“. Cuvintele marelui cronicar Miron Costin, scrise în urmă cu 300 de ani, sunt cea mai elocventă prezentare a vieţii şi domniei regelui Mihai I al României.

A fost un om sub vremuri. A avut neşansa să domnească într-una dintre cele mai grele perioade ale istoriei naţionale şi universale. Îi pot fi contestate multe dintre deciziile luate, multe dintre atitudinile adoptate în anii săi de domnie, dar indiferent ce ar fi făcut era „sub vremuri“. Nu putea evita niciuna dintre nenorocirile care s-au abătut asupra ţării după august 1944. Nu şi-a dorit, şi bine a făcut, să transforme România într-un câmp de luptă, să înceapă un război cu ocupantul sovietic în anii 1945-1947, al cărui final ar fi fost acelaşi: instalarea comunismului. Din punct de vedere al vieţii personale, regele Mihai şi-a trăit exilul cu demnitate. Nu a reuşit, însă, să devină o voce puternică a disidenţei româneşti. Nu a avut vocaţie pentru … Sursă: Ultima umilinţă a ultimului rege al României | Daniel Gorgonaru | adevarul.ro

Stiri din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *