Umilința de la Jocurile Olimpice, cu Coreea de Sud, explicată de Mirel Rădoi

Mirel Rădoi a concluzionat că echipa României a fost umilită de Coreea de Sud în al doilea meci din faza grupelor turneului olimpic.

“Cele două greşeli personale, cartonaşul roşu, în primul rând şi, după aceea, autogolul au contat enorm în acest meci. Ne-a fost predată o lecţie de fotbal, o lecţie de mentalitate. Până la urmă am jucat două meciuri pentru o finală, al treilea, aşa că nu avem altceva de făcut decât să mergem şi să câştigăm ultima partidă. Sunt foarte multe echipe care au câştigat prima partidă din grupă şi după nu s-au calificat mai departe. Sper să nu fie rândul nostru, sper să fie încă o reuşită a naţionalei României, important este că am ajuns…

Indiferent ce se întâmpla în seara asta, tot meciul cu Noua Zeelandă putea să fie decisiv. Din punctul ăsta de vedere, am vrut o finală, o avem. Va trebuie să schimbăm câteva lucruri din mers  cred că cea mai importantă problemă este cea din punct de vedere fizic, să recuperăm jucătorii cât mai repede. Din punct de vedere psihologic îi vom remonta pe jucători, va trebui să vedem cât de repede îi putem remonta din punct de vedere fizic. Aici este marea noastră problemă, dar nu avem ce să facem, trebuie să mergem în continuare pozitivi, chiar dacă rezultatul din sear asta nu arată aşa ceva. Am suferit o lecţie de fotbal, o lecţie de mentalitate, o umilină în seara asta. Trebuie să vedem cum facem să trecem cât mai repede peste asta, dar din punct de vdere psihologic sunt sigur că o să trecem. Va trebui să recuperăm jucătorii cât mai repede, să facem o evaluare a celor care pot juca această finală”, a declarat Mirel Rădoi, la TVR1.

România a fost învinsă, duminică, la Kashima, cu scorul de 4-0 (1-0), de Coreea de Sud, în etapa a doua a Grupei B a turneului olimpic. Tricolorii au jucat o repriză în inferioritate numerică.

Au marcat: M.Marin ’27 (a), Lee Donggyeong ’59, Lee Kangin ’84 (p), ’90.

În celălalt meci al Grupei B, Honduras a învins, tot duminică, reprezentatova Noii Zeelande cu scorul de 3-2 (1-1).

Au marcat: Cacace ’10, Wood ’49 / Palma ’45+1, Obregon ’78, Rivas ’87.

După două etape, clasamentul grupei este următorul: 1. Corea de Sud – 3 puncte (golaveraj +3), 2-3 Noua Zeelandă, Honduras – 3 puncte (0), România – 3 puncte (-3).

Ultima șansă de calificare

Ultima etapă a grupei va avea loc miercuri, după următorul program:

11.30 – Sapporo: România – Noua Zeelandă;

11.30 – Yokohama: Coreea de Sud – Honduras.

România are nevoie de o vcitorie cu Noua Zeelandă pentru a trece de faza grupelor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

jocurile olimpice mirel radoi romania coreea de sud romania fotbal jo romania umilita umilinta
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes