Sanatate

Un bărbat a decedat la scurt timp după vaccinarea anti-COVID cu prima doză de ser

Un bărbat a decedat la scurt timp după vaccinarea anti-COVID cu prima doză de ser
Un bărbat a decedat la scurt timp după vaccinarea anti-COVID cu prima doză de ser

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) precizează, după decesul unui bărbat de 45 de ani din Argeş, care se vaccinase recent cu prima doză de ser Pfizer/BioNTech, că la triajul din centrul de vaccinare nu au fost indicate probleme cronice de sănătate, iar în timpul de supraveghere postvaccinare el nu a prezentat simptome. Ulterior, bărbatul a ajuns cu ambulanţa la spital, după un episod de pierdere a conştienţei suferit acasă, dar seara a solicitat externarea, contrar avizului medical. A doua zi dimineaţa, medicii de la Ambulanţă chemaţi de familie au constatat decesul bărbatului. 

DSP Argeş a sesizat autorităţile competente pentru a stabili cauzele decesului.

Potrivit CNCAV, în 2 martie, bărbatul în vârstă de 45 de ani s-a prezentat, conform programării în platforma electronică, pentru administrarea primei doze de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, într-un centru de vaccinare din Mioveni, judeţul Argeş.

„În urma efectuării triajului medical şi a examenului clinic de specialitate de către personalul vaccinator, nu au fost indicate probleme cronice de sănătate. După administrarea dozei de vaccin, conform procedurii, bărbatul a rămas în spaţiul de supraveghere postvaccinală, fără a prezenta simptomatologie, ulterior părăsind centrul de vaccinare.

Conform datelor furnizate către CNCAV, după patru ore de la administrarea vaccinului, pacientul a fost adus cu ambulanţa la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Orăşenesc Mioveni, în urma unui episod de pierdere a conştienţei suferit la domiciliu”, arată sursa citată.

La sosirea în unitatea medicală, pacientul avea o stare generală bună, fără a prezenta traumatisme.

„În urma investigaţiilor specifice complexe, acesta a rămas sub supraveghere medicală, însă în seara aceleaşi zile, bărbatul a solicitat externarea pe propria răspundere, contrar avizului medical. În dimineaţa zilei de 3 martie, personalul medical de la Ambulanţă, solicitat de familia acestuia, a declarat decesul bărbatului, la domiciliu”, explică CNCAV, potrivit news.ro.

DSP Argeş a sesizat autorităţile competente în vederea efectuării procedurilor specifice pentru stabilirea cauzelor decesului. Conform medicului de familie al acestuia, persoana se afla în evidenţă cu dislipidemie şi valori tensionale crescute.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Vaccinarea cu vaccinul Pfizer a copiilor în vârstă de 5-11 ani, recomandată de experţi

Gloria Pascu

Reacții adverse vaccin – Un medic demontează ”o inepţie”: Nu există așa ceva!

Gloria Pascu

HG pentru reglementarea accesului persoanelor nevaccinate în mall-uri şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial

Gloria Pascu

Au intrat în vigoare noi restricţii, pentru 30 de zile: Acces pe baza certificatului verde, obligativitatea purtării măştii de protecţie peste tot, restricţii de circulaţie, fără evenimente private

Mircea Furdu

Există români care refuză internarea, deşi sunt în stare gravă! Arafat: E o condamnare la moarte

Gloria Pascu

Peste 22.000 de persoane s-au imunizat în București, în cadrul Maratonului de vaccinare

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »