Un bărbat a fost reținut după ce polițiștii au găsit droguri în plafonul maşinii care mergea pe Autostrada A2

Trei persoane au fost prinse de poliţişti în timp ce transportau droguri într-o maşină pe autostrada A2, oamenii legii găsind în plafonul vehiculului 47 de grame de cocaină. Un bărbat din Cernavodă a fost reţinut în acest caz.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, la data de 11 septembrie., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanţa, au prins în flagrant delict trei persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au prins în flagrant delict trei persoane, în timp ce ar fi transportat, în plafonul vehiculului, 47 de grame de cocaină, pe autostrada A2. Totodată, la controlul vehiculului în cauză, poliţiştii au găsit o cantitate foarte mică de marijuana”, se arată în comunicatul preluat de news.ro. Sursa citată a precizat că în urma cercetărilor a reieşit că drogurile ar fi provenit din Germania în vederea vânzării către consumatori.

În urma audierilor, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 40 de ani, din Cernavodă, acesta urmând a fi prezentat în cursul zilei de astăzi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii Operaţiuni Speciale Constanţa, Brigăzii de Poliţie Autostrăzi, Gărzii de Coastă (un echipaj canin) şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

autostrada a2diicotdroguri in masinadroguri pentru grermaniamasina cu droguri
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes