Un bărbat de 68 de ani a suferit arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu ajutorul benzinei

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din judeţul Neamţ a fost grav rănit în urma unui incendiu, el suferind arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu ajutorul benzinei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat că pompierii au fost anunţaţi, duminică după-amiază, de producerea unui incendiu la o casă în comuna Ţibucani. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi o ambulanţă de la Serviciul Judeţean.

„La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flăcără deschisă într-una din camere, cu posibilitatea propagării la întreaga locuinţă. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Au ars obiecte de mobilier, materiale textile şi obiecte de uz casnic din interiorul camerei. Proprietarul locuinţei, un bărbat de 68 de ani, a suferit arsuri pe aproximativ 50 % din suprafaţa corpului şi la căile respiratorii”, a transmis ISU Neamţ.

Bărbatul a fost transportat la UPU Neamţ.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de faptul că bărbatul a încercat să aprindă focul în sobă cu ajutorul benzinei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

brichetafoc in soba benzina
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes