Un consilier local PNL o acuză pe Clotilde Armand că aduce Primăriei Sector 1 un prejudiciu de peste 2 milioane euro

Un consilier local PNL o acuză pe Clotilde Armand că aduce Primăriei Sector 1 un prejudiciu de peste 2 milioane euro
Un consilier local PNL o acuză pe Clotilde Armand că aduce Primăriei Sector 1 un prejudiciu de peste 2 milioane euro

Consilierul local PNL Sector 1 Dan Podaru a afirmat, într-o postare pe Facebook, că instanţa a respins cererea edilului Clotilde Armand de suspendare a executării silite a Primăriei Sectorului 1 de către firma Romprest. „Deci Clotilde Armand aduce un prejudiciu direct cu o sumă de peste 2 milioane de euro, din cauza faptului că refuză să achite facturi legale”, a adăugat liberalul.

„Dovada că am spus mereu numai adevărul despre Primăria Sectorului 1 rezultă şi din deciziile instanţei judecătoreşti. După cum putem vedea din documentul de mai jos, ieri, 20.07.2021, a fost respinsă cererea lui Clotilde Armand de suspendare a executării silite. Există, în cadrul acestei executări, sume restante în valoare de aproximativ 80 de milioane de lei, din care aproximativ 8 milioane de lei reprezintă penalităţi de întârziere a plăţii unor datorii mai vechi de 6 luni de zile, deci Clotilde Armand aduce un prejudiciu direct cu o sumă de peste 2 milioane de euro, din cauza faptului că refuză să achite facturi legale. Vom vedea, mai departe, cum va răspunde Primarul Clotilde Armand în faţa legii”, a scris Dan Podaru, miercuri, pe Facebook. 

Clotilde Armand a făcut precizări, săptămâna trecută, despre procesul pe care Primăria Sectorului 1 l-a pierdut cu Romprest şi a explicat că este un proces care a fost deschis de fostul edil Daniel Tudorache în anul 2019, forţat de rapoartele Curţii de Conturi şi în care social-democratul a făcut „non-combat până în decembrie 2020, la sfatul avocaţilor angajaţi de acesta”. Primarul Sectorului 1 a adăugat că că dosarul a fost tergiversat pentru a fost declinat de către Curtea de Apel Bucureşti către Tribunalul Bucureşti. Armand a mai precizat că primăria de sector va aştepta motivarea şi va face recurs.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

clotilde armand consilier local dan podaru instanta a respins suspendare executare silita romprest prejudiciu 2 milioane euro sector 1
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes