Un document ”top secret” despre vizita lui Joe Biden în Regatul Unit şi Irlanda, găsit pe străzile Belfastului

Un document confidenţial referitor la vizita preşedintelui american Joe Biden în Regatul Unit şi Irlanda, care conţine numeroase informaţii confidenţiale, a fost găsit pe străzile Belfastului, dezvăluie jurnalistul Stephen Nolan de a BBC.

Măsuri de precauţie importante au fost luate, în contextul în care spectrul tensiunilor intercomunitare reapare, însă se pare că au fost insuficiente.

În document sunt detaliate desfăşurarea forţelor de poliţie pe străzile capitalei nord-irlandeze, Belfast.

Mai grav, documentul conţine itinerariul precis al şefului statului american, numele agenţilor desfăşuraţi în vederea securizării zonei, adresa şi numărul de telefon al conducătorilor Serviciului Poliţiei Irlandei de Nord (PSNI).

PSNI a confirmat că a avut loc o falie de securitate în vizita preşedintelui american.

O ”anchetă a început şi l-am informat pe însărcinatul cu gestionarea riscurilor”, a anunţat PSNI.

”Luăm securitatea demnitarilor străini, membrilor publicului şi agenţilor noştri foarte în serios şi luăm măsurile adecvate”, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de Daily Express.

Irlanda de Nord, care nu mai are un Guvern local de peste un an de zile, din cauza tensiunilor moştenite ale Brexitului, trăieşte sub spectrul violenţelor intercomunitare între catolici şi protestanţi, susţinători ai unei reunificări cu Irlanda şi, respectiv, ai Coroanei britanice.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

biden irlandadocument secret bidenvizita biden
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes