Un elicopter s-a izbit de sol, lângă Timișoara, apoi s-a răsturnat, cu doi pasageri la bord

Un elicopter, care făcea un zbor de antrenament, a aterizat forţat, vineri, din cauza vremii, pe un câmp de lângă Timişoara. La aterizare, deoarece solul a fost moale, aparatul de zbor s-a răsturnat. Cele două persoane aflate la bord, un instructor şi elevul său, nu au fost rănite.

Elicopterul a decolat pe pe Aerodromul Cioca, din Timişoara, iar când a ajuns în apropiere de localitatea Becicherecu Mic, aflată la 18 kilometri de Timişoara, a trebuit să aterizeze forţat, din cauza vremii.

Deoarece a aterizat pe un câmp, iar pământul era moale din cauza ploii, aparatul de zbor s-a răsturnat suferind avarii. Nici instructorul şi nici elevul său nu au fost răniţi.

La faţa locului au intervenit poliţiştii care i-au testat pe cei doi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aterizat fortat elicopter prabusit elicopter timisoara
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes