Un expert OMS susține că noul coronavirus probabil că nu a ”scăpat” dintr-un laborator din China

Un expert OMS susține că noul coronavirus probabil că nu a ”scăpat” dintr-un laborator din China

Un expert OMS susține că noul coronavirus probabil că nu a ”scăpat” dintr-un laborator din China

Noul coronavirus probabil că nu a ”scăpat” dintr-un laborator chinez, iar cel mai probabil a fost transmis la om printr-o specie intermediară, anunţă, marţi, un expert din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Peter Ben Embarek, expert OMS în securitate alimentară şi boli animale, a prezentat marţi un rezumat al anchetei unei echipe a Organizaţiei cu privire la originea noului coronavirus în oraşul chinez Wuhan (centru), unde s-au înregistrat primele cazuri de covid-19, în decembrie 2019.

Institutul de Virusologie din Wuhan a colectat numeroase eşantioane ale acestui virus, un lucru care a condus la acuzaţii – nedovedite – cu privire la faptul că s-ar afla la originea pandemiei, prin ”scăparea” virusului în oraş.

China respinge ferm această acuzaţie şi a răspândit, la rândul său, teorii potrivit cărora virusul ar proveni din alte părţi.

Experţi ONU din zece ţări au vizitat, la Wuhan, în afară de Institutul de Virusologie, spitale, institute de cercetare, o piaţă tradiţională legată de epidemie şi alte locuri.

Această vizită a echipei OMS la Wuhan a fost negociată luni de zile. China nu a acceptat-o iniţial, din cauza unor presiuni în cadrul Adunării OMS, în mai. Beijingul a respins apeluri la o anchetă strict independentă.

Autorităţile chineze menţin un control strict asupra informaţiilor cu privire la posibilele cauze ale pandemiei covid-19, care s-a soldat cu peste 105 milioane de contaminări şi 2,3 milioane de morţi în lume.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

coronaviruscovidexpert OMSwuhan
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes