International

Un nou avertisment al OMS privind transmiterea coronavirusului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că oamenii cu vârste de 20, 30 şi 40 de ani care nu ştiu că sunt contaminaţi cu noul coronavirus reprezintă factorul principal în răspândirea acestuia, relatează BBC.

Proporţia tinerilor care au fost infectaţi a crescut, a transmis OMS. Astfel, viaţa celor mai vulnerabili este pusă în pericol dacă oamenii socializează fără să realizeze că sunt purtători ai coronavirusului.

„Epidemia se schimbă”, a spus Takeshi Kasai, director regional al OMS. „Ceea ce observăm nu este o simplă revenire. Credem că este un semnal că am intrat într-o nouă fază a pandemiei în Asia-Pacific”.

Focare au apărut în ultimele săptămâni în ţări precum Vietnam, unde răspândirea coronavirusului părea să fie ţinută sub control.

Câteva ţări europene, precum Franţa şi Spania, au înregistrat o creştere importantă a numărului de cazuri în ultimele două săptămâni, autorităţile subliniind că tinerii nu respectă regulile de distanţare fizică.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus în Wuhan (China), la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 21,8 milioane de cazuri şi mai mult de 774.000 de decese, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

Alte știri de interes

Restricţii înăsprite în unele zone din nord-estul Angliei, din cauza creşterii numărului cazurilor de Covid-19

Mihnea Tudor

Regina Elisabeta a II-a îşi pierde tronul în Barbados

Mihnea Tudor

Noua Zeelandă ar putea să-și schimbe numele cu unul indigen

Mihnea Tudor

Ambasadorul SUA în China a demisionat

Mihnea Tudor

UE testează interoperabilitatea între aplicaţii de urmărire a Covid-19 în şase state

Mihnea Tudor

Sebastian Kurz: Austria a intrat în al doilea val de coronavirus

Mihnea Tudor

Erdogan, amenințare fără precedent la adresa Franței: Nu căutaţi ceartă cu Turcia!

Saghin Cristian

Efect neașteptat al pastilelor de Paracetamol

Mihnea Tudor

Trump i-a spus jurnalistului Bob Woodward că ştia în februarie că maladia Covid-19 este „o chestie mortală”, dar voia să o minimalizeze

Saghin Cristian

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »