Un nou coridor alternativ pentru exportul cerealelor ucrainene, care ar trece prin România, propus de Grecia

Ministrul grec de externe, George Gerapetritis, a propus o “rută alternativă” pentru exportul de cereale din Ucraina: mărfurile ar putea fi transportate pe calea ferată din România şi Bulgaria către porturile Alexandroupolis şi Salonic, relatează Le Monde.

Gerapetritis ar fi făcut această propunere în cadrul reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Externe al UE, desfăşurată simbolic luni, la Kiev.

Nu este însă singura propunere pentru coridoare alternative care să permită exporturile ucrainene de produse alimentare, în condiţiile în care rutele tradiţionale de transport pe Marea Neagră nu mai funcţionează din cauza ameninţării ruse. Astfel, ministrul lituanian de externe a anunţat marţi pe X că porturile ţării sale vor fi deschise pentru cerealele ucrainene. În septembrie, premierul croat Andrej Plenkovic a oferit, de asemenea, posibilitatea ca ţara sa să servească drept zonă de tranzit pentru mărfurile ucrainene.

În urma unei întâlniri cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, Vladimir Putin a declarat la 4 septembrie că nu va reveni în acordul – susţinut de ONU – care a funcţionat timp de un an pentru Marea Neagră, permiţând transporturile în siguranţă de cereale ucrainene, cruciale pentru securitatea alimentară mondială.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cereale ucrainacoridor cerealeexport cereale ucraina
redactia

Alte stiri de interes