Un poliţist s-a împuşcat în cap, în sediul Poliţiei Baraolt

Doi bărbați, din Argeș și Prahova, care încercau să vândă arme deținute ilegal, cercetați
Doi bărbați, din Argeș și Prahova, care încercau să vândă arme deținute ilegal, cercetați

Un poliţist de 24 de ani s-a împuşcat n cap, într-o încăpere din sediul Poliţiei Baraolt, judeţul Covasna, fiind găsit de colegi, prezentând semne vitale. Bărbatul a murit însă la spital.

”La data de 28 ianuarie a.c., un agent de poliţie, de 24 de ani, din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliţiei, prezentând o plagă împuşcată la nivelul capului. La momentul în care a fost găsit, poliţistul prezenta semne vitale. La faţa locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenţie, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis, joi, IPJ Covasna.

Sursa citată a precizat că starea agentului a fost gravă de la început, fiind în comă, iar ulterior a decedat la spital.

În continuare, se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Poliţistul îşi desfăşoară activitatea în cadrul I.P.J. Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei şcoli de agenţi de poliţie.

”Din primele verificări, este vorba de o tentativă de suicid”, a mai precizat IPJ Covasna.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

politist baraolt politist impuscat in cap politist sinucidere
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes