Un român, răpit de piraţi din Golful Guineei. Celulă de criză în MAE

Patru navigatori, între care şi un român, aflaţi la bordul unui tanc petrolier au fost răpiţi de piraţi din Golful Guineei. Printre cei 23 de marinari de pe navă se aflau ruşi, români şi filipinezi. În prezent, nava se află în siguranţă cu restul echipajului la bord.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), patru navigatori au fost răpiţi în ultimul atac de piraterie din Golful Guineei care a implicat un tanc petrolier.

“Atacul tancului Agisilaos înregistrat în Insulele Marshall a fost raportat pe 29 noiembrie 2020, în timp ce acesta se afla la cinci mile marine de la marginea de vest a Golfului Guineei şi la 22 de mile marine la vest de Togo. Echipajul navei a încercat să evite îmbarcarea prin manevre evazive, dar nu a avut succes. Petrolierul ar fi avut la bord 23 de membri în echipaj înainte de incident, inclusiv cetăţeni ruşi, români şi filipinezi”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Conform reprezentanţilor acestora, printre navigatorii răpiţi se află şi un român.
Sursa citată menţionează că nava se află acum în siguranţă cu restul echipajului la bord, iar autorităţile au fost notificate de acest incident.

SLN a precizat că acesta este cel de-al 24-lea incident de răpire confirmat în apele Golfului Guineei în 2020, cu 122 de echipaje răpite de pe nave, arată datele din Dryad. Atacul este raportat în spatele unui şir de răpiri reuşite în zonă în ultima lună.

Celula de criză la MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează, referitor la răpirea unor navigatori în largul Republicii Togo, că a fost convocată, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională pentru a iniţia demersurile necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite.

“Din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, a fost deja convocată, în regim de urgenţă, Celula de criză interinstituţională în vederea iniţierii demersurilor necesare pentru verificarea situaţiei, confirmarea informaţiilor referitoare la cetăţenia şi identitatea persoanelor răpite şi întreprinderea acţiunilor specifice în astfel de cazuri”, a transmis, luni seară, Ministerul Afacerilor Externe, referitor la informaţiile din mass media internaţionale privind un incident produs la data de 29 noiembrie a.c. în zona portului Lome, Republica Togo, în care a fost implicată nava Agisilaos şi care s-ar fi soldat cu răpirea mai multor navigatori, printre care şi un cetăţean român.

Reprezentanţii MAE afirmă că menţin legătura atât cu armatorul/angajatorul cetăţeanului român, cât şi cu Sindicatul Liber al Navigatorilor pentru alte informaţii relevante în acest context.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Agisilaosroman rapitroman rapit togo
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes