Un senator brazilian, prins cu bani ascunşi între fese

Senatorul brazilian Chico Rodrigues a fost prins de poliţie, într-o descindere, cu bani ascunşi între fese, în cadrul unei anchete cu privire la abuzuri de fonduri destinate covid-19, declară o sursă la curent cu dosarul pentru Reuters.

Rodrigues reprezintă în Senat statul Roraima (nord). El a fost ales adjunct al liderului agendei administraţiei preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, care a ajuns preşedinte făcându-şi campanie împotriva corupţiei guvernelor anterioare.

Senatorul a fost suspendat joi din Camera superioară a Parlamentului brazilian – pe operioadă de 90 de zile – că către judecătorul Curţii Supreme Luís Roberto Barroso, care a subliniat că Senatul poate decide permanentizarea măsurii.

”Echipa de poliţie deţine o înregistrare video a unei a doua percheziţii corporale”, a scris în hotărâre Barroso. ”Având vedere, în acest caz, felul în care senatorul Chico Rodrigues a ascuns banii – destul de adânc în lenjeria intimă – eu n-aş folosi imaginile în acest raport, pentru a nu crea o jenă şi mai mare”, scrie el, citat de news.ro.

Rodrigues a confirmat într-un comunicat că i-a fost percheziţionată casa miercuri, însă fără să dea detalii. El neagă orice faptă reprobabilă şi subliniază că a fost ”curat” în cei 30 de carieră politică.

Contactat de Reuters, biroul său nu a comentat imediat cu privire la găsirea banilor în pantalonii sentaorului, o informaţie amplu mediatizată pe surse de către presa braziliană. Poliţia braziliană a refuzat să comenteze, invocând confidenţialitatea anchetei.

Bolsonaro a subliniat joi că operaţiunile poliţiei sunt dovada faptului că Guvernul său luptă împotriva corupţiei. ”Nu există corupţie în Guvernul meu, iar noi luptăm împotriva corupţiei, orinde s-ar afla”, a declarat el la sediul preşedinţiei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bani in fund brazilia coruptie brazilia senator bani intre fese senator brazilian
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes