Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Timişoara s-a defectat din nou. Reacția DSU

Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă care a ajuns vineri la Timişoara, după ce a fost reparat la Cluj sistemul de încălzire, s-a defectat din nou. De această dată a cedat instalaţia de oxigen.

Potrivit medicilor de la Spitalul Municipal Timişoara, acolo unde a fost amplasată Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, au apărut defecţiuni la instalaţia de oxigen, astfel că a fost nevoie de evacuarea rapidă a bolnavilor infectaţi cu SARS CoV-2 care se aflau internaţi aici. Cinci dintre bolnavi au fost transferaţi la Spitalul Judeţean Timişoara, iar trei în clădirea Spitalului Municipal.

”Având în vedere suprasolicitarea instalaţiei de oxigen, erau 8 pacienţi, a scăzut presiunea la oxigen, s-a făcut conversia pe tuburi de oxigen. Atunci, venind o presiune mai mare de oxigen, ventilatoarele nu au mai funcţionat corespunzător. S-a activat planul alb, 5 pacienti au fost transferaţi la Spitalul Judeţean, doi în UPU la Spitalul Municipal, un pacient la Medicină Internă, tot la Municipal. Toţi au fost transferaţi în condiţii de siguranţă”, a declarat Ramona Gidea, purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara.

Containerul ATI este încă în garanţie şi va fi trimis din nou la reparaţii.

La sfârşitul lunii octombrie, acelaşi container ATI era instalat în curtea Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Atunci s-a defectat instalaţia de climatizare, astfel că doctorii s-au văzut nevoiţi să învelească pacienţii cu plăpumi şi să îi încălzească cu aeroterme. La scurt timp, Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă a fost dusă la reparat, la Cluj, iar vineri s-a întors la Timişoara şi a fost reinstalată în curtea Spitalului Municipal.

Reacția DSU

Precizări
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, conform cărora Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă amplasată în curtea Spitalului Municipal Timișoara s-ar fi stricat, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm următoarele:

În cursul acestei dimineți, personalul medical care operează unitatea mobilă de terapie intensivă din Timișoara a semnalat echipei tehnice a Spitalului Municipal că din cauza unui consum ridicat, presiunea oxigenului din tir scăzuse, cerând acestora să intervină în a remedia problema și anume, să crească nivelul presiunii de pe ieșirea din stocatorul de oxigen care alimentează atât unitatea cât și întregul spital.
Unitatea Mobilă fiind racordată la rețeaua de oxigen din spital, nu s-a putut crește presiunea, dat fiind faptul că aceasta ar fi însemnat automat, creșterea presiunii oxigenului și în unitatea spitalicească.
Coordonatorul medical care asigură buna funcționare a tuturor unităților ATI mobile a comunicat departamentului tehnic al spitalului, la momentul instalării unității, că fără o ieșire separată, independentă de cea care alimentează spitalul, și care să beneficieze de regulator propriu, o astfel de situație ca cea apărută noaptea trecută nu ar putea fi soluționată.

În urma încercărilor de a remedia situația, departamentul tehnic a luat hotărârea de a racorda unitatea mobilă la o stație secundară de rezervă, independentă de cea a spitalului, dând o presiune mult prea mare de oxigen, de peste 6 bari, fapt pentru care toate ventilatoarele au afișat alarma de presiune crescută și au încetat să mai funcționeze.

Dată fiind această situație, personalul medical care activează în cadrul unității mobile de terapie intensivă a fost nevoit în a muta, în deplină siguranță pacienții, în alte unități sanitare, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun pacienților infectați cu noul Coronavirus”, scriu cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență, pe pagina de facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

terapie intensiva mobilaunitate mobila defecta timsoaraunitate mobila timisoaraunityate mobila covid
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes