Urmaşii militarilor decedaţi în misiuni vor beneficia obligatoriu de indemnizaţie lunară

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede eliminarea condiţiei acordării indemnizaţiei lunare urmaşilor, copiilor şi soţului supravieţuitor ai militarilor căzuţi la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.

Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.168/2020. Iniţiativa vizează eliminarea condiţiei ca succesorii să realizeze venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut, urmaşii beneficiind de dreptul la indemnizaţie, fără ca acesta să fie restricţionat de nivelul veniturilor realizate.

Legea mai stabileşte ca personalul care a dobândit calitatea de „veteran din teatrele de operaţii şi care nu este invalid, rănit ori nu a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice în urma participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii să beneficieze de indemnizaţia lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 lei şi în cazul încetării raporturilor de muncă sau serviciu, nu numai la trecerea în rezervă sau retragere”.

Plata drepturilor băneşti acordate în condiţiile acestei legi beneficiarilor unei pensii militare de stat este asigurat din bugetul casei sectoriale de pensii în evidenţele căreia se află aceştia, mai prevede actul normativ promulgat de către şeful statului. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

indemnizatie lunaraindemnizatie urmas
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes