USR a depus, din nou, în Parlament un proiect pentru înfiinţarea DNA al pădurilor

Deputata USR Diana Buzoianu, alături de parlamentarii Stelian Ion şi Silviu Dehelean, au depus un proiect legislativ privind înfiinţarea şi organizarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM). În 2020, Curtea Constituţională, la sesizarea Guvernului a declarat neconstituţional proiectul USR privind DNA al pădurilor pe motiv că nu era indicată sursa de finanţare. În proiectul depus la Senat USR îndreapă „orice posibilă neclaritate în acest sens, cerând chiar de la Guvernul României, conform prevederilor legale, fişa financiară pentru acest proiect”.

Este vorba de o structură autonomă, în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor silvice.

România se confruntă de mulţi ani cu un veritabil fenomen infracţional în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Datele arată că în anul 2019, parchetele au fost sesizate cu 24.934 de cauze având ca obiect infracţiuni silvice. Din toate acestea, sub 6000 au fost soluţionate. E nevoie de procurori specializaţi care să prindă hoţii de lemne şi să protejeze pădurile.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dna paduriinfiintare dna paduri
redactia

Alte stiri de interes