USR a depus un proiect de lege prin care votul Diasporei la parlamentare se desfăşoară timp de două zile

Senatorul USR Radu Mihail a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede ca românii din străinătate să voteze timp de două zile la alegerile parlamentare de anul acesta. Iniţiativa legislativă mai arată că numărul de parlamentari de diaspora să fie mărit la patru senatori şi 10 deputaţi, precum şi reducerea numărului de semnături necesare pentru înregistrarea candidaturii care să fie de 0,5%.

„Prezenta iniţiativă legislativă are ca scop modificarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru a asigura buna organizare şi desfăşurare a procesului electoral în străinătate, pentru reducerea numărului de semnături necesare în vederea candidaturii, pentru reprezentarea corectă a românilor din străinătate în Parlamentul României şi pentru facilitarea exercitării dreptului la vot pentru alegătorii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate”, arată iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului de lege.

Iniţiativa de lege prevede că „votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă imediat anterioară datei votării”.

Potrivit unui nou alineat introdus prin propunerea de lege „în străinătate, în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7.00 şi se încheie la ora locală 21.00”.

De asemenea, proiectul arată că: „Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care depun la Biroul Electoral Central o listă de susţinători cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional, pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale. În acest caz, prevederile art. 53 alin. (2) privind numărul exemplarelor originale şi al copiilor listei susţinătorilor se aplică în mod corespunzător”.

Propunerea depusă de Radu Mihail la Senat mai prevede ca numărul de parlamentari de diaspora să fie mărit la 14.

Proiectul de lege a fost înregistrat, în procedură de urgenţă, la Senat ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alegeri parlamentarediaspora la votromanii din strainatatevot diasporavot doua zile
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes