USR: ”PSD şi PNL să înceteze bătaia de joc la adresa pacienţilor şi a cadrelor medicale! Ciolacu refuză să deblocheze posturi esenţiale în zeci de spitale din România”

Emanuel Ungureanu, USR
Emanuel Ungureanu, USR

Situaţia dramatică de la Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din Capitală, unde camera de gardă riscă să fie închisă din lipsă de personal, este rezultatul deciziilor proaste ale Guvernului PSD-PNL şi, din păcate, e doar un caz punctual dintr-o listă mai lungă de probleme similare, au transmis reprezentanţii USR. Aceştia cer premierului Marcel Ciolacu şi partidelor din coaliţia de guvernare să nu îşi mai bată joc de pacienţii şi de cadrele medicale din România şi să deblocheze de urgenţă posturile din spitale, astfel încât copiii, părinţii, gravidele şi vârstnicii să beneficieze de serviciile medicale de care au atâta nevoie.

Criza de personal din Sănătate este una generalizată, avem un deficit estimat la peste 20.000 de asistenţi şi personal medical auxiliar şi la aproximativ 8.000 de medici la nivelul întregii ţări. Cu aceste cifre în faţă, PSD şi PNL au ales să angajeze la stat 1.000 de oameni în fiecare lună a anului trecut, dar pile politice, nu angajaţi de care chiar avem nevoie, se mai precizează în comunicatul de presă al USR.

”Sistemul sanitar românesc trece printr-o criză de personal fără precedent în ultimii ani. Am trimis mai multe interpelări pe tema posturilor blocate în spitale judeţene, municipale şi cele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. Rafila, cel mai leneş ministru al Sănătăţii din istoria României, m-a trimis la Ministerul Dezvoltării condus de penelistul Veştea, Veştea m-a trimis, apoi, la Ministerul Finanţelor condus de Boloş de la PNL şi cel din urmă m-a trimis la pixul lui Ciolacu. Aceşti incompetenţi cinici condamnă la moarte zilnic zeci de pacienţi, pentru că această imensă criză de personal şi ordonanţa austerităţii au repercusiuni directe asupra modului în care sunt trataţi pacienţii în sistemul sanitar românesc”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, conform sursei citate.

Ultimul normativ de personal în sistemul sanitar are peste 10 ani vechime şi nu mai corespunde nevoilor unui act medical firesc. În ultimii ani, angajările au fost limitate de sintagma „în limita bugetului”, buget niciodată suficient la nivel de unitate medicală. Astfel, subfinanţarea a fost compensată întotdeauna cu subnormarea personalului.

”În Ordonanţa austerităţii, domeniul sănătăţii a fost exceptat doar formal. Practic, însă, în urma solicitărilor venite dinspre sistemul de sănătate, din circa 10.000 de posturi – acoperite de resurse bugetare la nivelul spitalelor – doar 700 au fost aprobate până în august 2023. Iar asta doar în 14 spitale, aparent arbitrar alese. Cifrele rezultă dintr-un răspuns dat de Ministerul Dezvoltării sindicatelor din Sănătate. Mai erau în analiză vreo 5.000 de posturi spre sfârşitul anului”, a adăugat deputatul USR Adrian Wiener, potrivit sursei menţionate.

Reprezentanţii USR fac un apel public către premierul Ciolacu să înceteze bătaia de joc la adresa pacienţilor, a cadrelor medicale şi a managerilor de spital şi să ia măsuri urgente pentru buna funcţionare a sistemului sanitar. Sănătatea românilor trebuie să primeze, nu specialii şi sinecurile hrănite de la bugetul de stat.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) trage, joi, un semnal de alarmă în legătură cu „profunda criză din sistemul de sănătate”, acuzând guvernanţii că „au condus sistemul medical către un colaps imminent”, prin ignorarea crizei din domeniul sănătăţii şi prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

angajari cadre medicaledeficit mediciemanuel ungureanu usrposturi in sanatate
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes