stiripescurt.ro
International

Vaccinare obligatorie a personalului medical din Anglia, începând din aprilie

Guvernul britanic a anunţat marţi, urmând exemplul altor ţări, vaccinarea obligatorie împotriva covid-19 a membrilor servciului public de sănătate din Anglia (NHS) – începând din aprilie, relatează AFP.

În urma unei consultări pe această temă, ”eu am ajuns la concluzia că toţi cei care lucrează la NHS”, serviciul public britanic de sănătate, ”trebuie să se vaccineze”, a anunţat în Parlament ministrul britanic al Sănătăţii Sajid Javid.

Angajaţii NHS care nu intră în contact cu bolnavi sau nu pot fi vaccinaţi din motive de sănătate urmează să fie scutiţi.

90% DIN PERSONAL, COMPLET VACCINAT

”Nimeni” din cadrul NHS sau din sectorul îngrijirilor de sănătate ”nu ar trebui să fie considerat drept un ţap ispăşitor” sau ”arătat cu degetul dacă nu este vaccinat anticovid, a subliniat el, insistând asupra pedagogei în vederea convingerii celor reticenţi.

Sajid Javid a anunţat, citând ultimele date, că ”90% din personalul NHS a fost vaccinat cu cel puţin două doze” de vaccin anticovid, în pofida faptului că în anumite centre spitaliceşti ”numărul este mai apropiat de 80%”.

Angajaţii azilurilor de bătrâni din Anglia au fost îndemnaţi să se vaccineze complet împotriva covid-19 până joi.

Personalul NHS nu este însă obligat să se vaccineze înainte de venirea iernii, pe care Guvernul o preconizează dificilă, din cauza unor temeri cu privire la o creştere a cazurilor de covid-19 legată de alte virusuri de sezon, precum al gripei.

NHS are aproape 1,2 de angajaţi şi peste 627.000 de membri ai personalului medical.

O POLITICĂ ÎN FUNCŢIE DE PROVINCIE

Mai multe ţări au impus deja vaccinarea obligatorie a membrilor personalului medical – între care Franţa, Italia sau Grecia.

În Regatul Unit, fiecare dintre cele patru provincii – Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord – îşi decide propria politică în acest subiect.

Directorul general al NHS Providers, o organizaţie din care fac parte insttuţiile NHS, Chris Hopson, a anunţat marţi că, în cazul în care subiectul vaccinării obligatorii a personalului medical este abordat corect, ar putea antrena o creştere a vaccnării şi a subliniat importanţa ca personalul medical reticent să nu fie transformat în ”ţap ispăşitor”.

El a estimat la BBC că ”între 80.000 şi 100.000 de angajaţi ai NHS” din Anglia nu sunt vaccinaţi împotriva covid-19.

Programul britanic al vaccinării a fost lansat cu mult mai devreme decât în restul Europei, iar aproape 80% dintre locuitorii regatului în vârstă de peste 12 ani au fost vaccinaţi complet împotriva covid-19.

Însă acest progres, consideră unii experţi, penalizează ţara.

Primele persoane vaccinate, cele mai fragile, înregistrează de-acum o scădere a imunităţii faţă de noul coronavirus, un fapt agravat de folosirea masivă a vaccnului anticovid AstraZeneca-Oxford, care are o eficienţă mai mică decât a vaccinurlor concurente.

Guvernul britanc a lansat la jumătatea lui septembrie o campanie de vaccinare cu un ”booster” a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani şi a personalului medical.

Premierul britanic Boris Johnson sublinia luni că acest ”booster” este un instrument-”cheie” în evitarea blocării spitalelor în iarnă.

Regatul Unit este una dintre cele mai îndoliate ţări de pandemia covid-19 în Europa, cu 142.000 de morţi.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

A început evacuarea soldaţilor ucraineni grav răniţi din Azovstal, anunță Ministerul rus al Apărării

Mihnea Tudor

McDonald’s se retrage în totalitate din Rusia şi-şi vinde toate activele ruse din cauza invadării Ucrainei

Mihnea Tudor

Suedia și Finlanda, decizii istorice – OFICIALE – pentru a adera la NATO

Mihnea Tudor

Jurnalista rusă care a protestat în direct la TV ar putea pierde custodia copiilor. Soțul a dat-o în judecată

Mihnea Tudor

Zelensky, bucuros de victoria Ucrainei la Eurovision 2022

Gloria Pascu

Verdict dur pentru Rusia lui Putin: Ursula von der Leyen consideră că este ”cea mai directă ameninţare la adresa ordinii mondiale”

Mircea Furdu

Ucraina va opri fluxul de gaze ruseşti către Europa printr-un nod de tranzit important

Mihnea Tudor

Președintele Biden reactivează, pentru Ucraina, o lege de asistenţă militară din al Doilea Război Mondial

Mihnea Tudor

Stoltenberg face apel la Putin, de Ziua Victoriei, să încheie războiul în Ucraina!

Mircea Furdu

Preşedintele Germaniei îl acuză pe Putin: A plantat ”coşmarul” unui ”război brutal şi ilegitim”

Mihnea Tudor

Incendii extinse în Siberia: Mai multe persoane au murit şi câteva zeci sunt rănite, printre care și pompieri

Mihnea Tudor

Măcel în Ucraina: Rușii au bombardat o şcoală în care se adăposteau 90 de persoane

Mircea Furdu

O fregată a Rusiei, Amiral Makarov, ar fi fost lovită de ucraineni cu rachete Neptun. Cum a reacționat Kremlinul

Mihnea Tudor

Un embargo al importurilor de petrol ar echivala cu o ”bombă atomică” asupra economiei ungare, declară premierul Orban

Mihnea Tudor

Jill Biden, prima Doamnă a Statelor Unite, vizită în România. Prima oprire, la Baza Kogălniceanu. Programul complet

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »