Vaccinurile anti COVID-19 sunt experimentale? Răspunsul Ministerului Sănătății la întrebarea care frământă lumea

Ministerul Sănătăţii a transmis, luni, că vaccinurile anti COVID-19 nu sunt experimentale, ele fiind testate în cadrul unor studii clnice care le-au demonstrat eficacitatea şi siguranţa. Cu toate acestea, Ministerul precizează că siguranţa vaccinurilor este monitorizată permanent.

Ministerul Sănătăţii răspunde, luni, într-o postare pe Facebook, la întrebarea ”Sunt vaccinurile anti COVID-19 experimentale?”: ”Nu. Înainte să fie autorizate, vaccinurile au trecut prin studii clinice de fază 1, 2 şi 3, demonstrându-se astfel eficacitatea şi siguranţa acestora. Faptul că ele continuă să fie monitorizate atent NU înseamnă că sunt în faza de experimentare”.

Ministerul precizează că, deşi vaccinurile au trecut printr-o serie de teste riguroase înainte de a fi autorizate, ”este important ca siguranţa acestora să fie monitorizată în mod constant”.

”De altfel, toate medicamentele autorizate, chiar şi cele care există de foarte mulţi ani pe piaţă, sunt supuse acestui proces de monitorizare neîntreruptă, numit farmacovigilenţă. Într-un studiu clinic, care poate include doar câteva zeci de mii de voluntari (din motive logistice şi economice), nu se pot analiza efectele unui medicament pentru toate categoriile de oameni, iar anumite reacţii adverse sunt atât de rare, încât nu apar în timpul studiului”, au mai trasmis reprezentanţii Ministerului.

Potrivit acestora, se aceea, pe prospectul anumitor medicamente (vaccinuri, medicamente biologice sau substanţe noi apărute după 2011), apare un triunghi negru însoţit de menţiunea: ”Acest medicament face obiectul unei monitorizări suplimentare, care ne indică faptul că pentru o perioadă de câţiva ani, pe baza informaţiilor obţinute din utilizarea pe scară largă, balanţa beneficiu-risc este reevaluată frecvent”.

”Chiar dacă studiile clinice ne indică o probabilitate foarte mare că această balanţă va înclina spre beneficii, este bine să rămânem vigilenţi şi atenţi la posibilele efecte nedorite”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului.

Potrivit acestora, motivul pentru care în cazul vaccinurilor aprobate de EMA (Pfizer BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson), studiile de fază 3 sunt încă în desfăşurare are legatură cu câteva întrebări la care încă nu s-a răspuns, precum: ”Există protecţie pe termen lung?”, ”Va fi necesară o nouă doză de rapel şi dacă da, când anume?”, ”Cum variază nivelul de anticorpi din sânge în timp?”

”Întrebări importante, dar nu atât de urgente, încât să fi amânat vaccinarea populaţiei, riscând un număr mare de decese şi imposibilitatea controlării pandemiei pentru mai mulţi ani”, se mai arată în postarea Ministerului Sănătăţii.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

minitorizare vaccinurisiguranta vaccinuriteste vaccinurivaccinuri experimentale
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes