Valeriu Gheorghiţă: Copiii cu vârsta între 12 şi 15 ani se pot vaccina împotriva COVID-19

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a transmis, vineri, că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat autorizarea vaccinului Pfizer pentru utilizarea la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. ”În grupul copiilor care au fost vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinaţi”, a transmis Gheorghiţă, precizând că ”facem încă un pas spre normalitate”.

”Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranţă şi o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinaţi”, a transmis, vineri, Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că, odată cu această autorizare ”facem încă un pas spre normalitate”.

”Schema de vaccinare şi modalităţile de programare sunt la fel ca la populaţia adultă. Este important de menţionat că este obligatorie acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către tutorele legal”, a mai precizat Gheorghiţă.

Acesta anunţă că în acest moment, platforma de programare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare va putea permite programarea prin contul părinţilor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

vaccinare copii
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes