Varianta Omicron în Iaşi: Doi pacienți, suspectați că au virusul. Probele au fost trimise pentru secvenţiere

Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, a declarat că există o suspiciune înaltă de infectare cu varianta Omicron în cazul a două persoane, una dintre acestea fiind internată la Spitalul Parhon din municipiu.

Probele recoltate au fost trimise pentru secvenţierea tulpinilor la Bucureşti, iar rezultatele vor fi cunoscute peste câteva zile.

“Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi prin laboratorul de biologie moleculară este centru zonal de screening Covid pentru toate tulpinile. Astăzi, am ajuns la concluzia că există o suspiciune înaltă în cazul a doi pacienţi privind infectarea cu varianta Omicron. Un pacient este internat în cadrul Spitalului Parhon, iar proba celuilalt a venit prin intermediul DSP”, a declarat, miercuri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.

El a spus că probele recoltate de la cei doi pacienţi au fost trimise pentru secvenţierea tulpinii virusului la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

Acestea sunt primele cazuri suspecte de infectare cu tulpina Omicron la Iaşi. Până miercuri, în judeţ au fost înregistrate 71.740 cazuri de Covid, din care 30 în ultimele 24 de ore.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

florin rosuinfectare omicron iasiomicron in iasiomicron la iasivarianta omicron
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes