Vasile Astărăstoae, solidar cu Flavia Groșan: Mă ofer, pro bono, să fiu expertul dvs.! Nu trebuie lăsată să se lupte singură cu sistemul

Vasile Astărăstoae, solidar cu Flavia Groșan: Mă ofer, pro bono, să fiu expertul dvs

Vasile Astărăstoae, solidar cu Flavia Groșan: Mă ofer, pro bono, să fiu expertul dvs

Dr. Vasile Astărăstoae, cunoscutul medic și profesor universitar ieșean, s-a oferit s-o ajute pe doctorița Flavia Groșan, dacă se va ajunge să fie sancționată de Colegiul Medicilor.

Curaj și încredere. Dacă Colegiul vă sancționează, decizia poate fi contestată în Contenciosul Administrativ. I-am comunicat doamnei doctor Pantis că dacă se ajunge la o astfel de situație mă ofer, pro bono, să fiu expertul Dvs. în probleme de etică medicală. Bineînțeles dacă Dvs. acceptați. Fără falsă modestie, am și expertiza și experiență în acest domeniu”, a scris el, ca reacție la o postare a dr. Groșan, pe pagina sa de socializare.

Reamintim că Flavia Groșan a fost chemată la o Colegiul Medicilor din Bihor, după ce a devenit public că tratează, cu succes, pacienții de covid cu altă schemă decât cea oficială.

Respect, doamna doctor Flavia Groşan!

Într-o postare pe propria-i pagină de Facebook, de joi, doctorul Astărăstoae își arată susținerea totală pentru Flavia Groșan:

”Respect, doamna doctor Flavia Groşan!
Cu o floare nu se face primăvară, dar e un semn pentru apropierea ei, merge completarea la înţelepciunea populară.
Cazul medicului bronho-pneumolog Flavia Groşan din Oradea arată că sunt speranţe să se schimbe ceva în abordarea tratamentului bolnavilor cu Covid-19. Că este posibilă combaterea bolii fără isterie şi fără risipe financiare aiuritoare, cu omenie.
Ceea ce a declarat ea în presă lasă cu garda descoperită alaiul de răspândaci ai spaimei, care şi-au transformat în modus vivendi expoatarea pandemiei, pentru orice alte scopuri decât beneficiul celor în suferinţă.
Faptul că a avut rezultate spectaculoase, aplicând schema sa de tratament, arată implicit greşelile celorlalţi din sistemul sanitar. Unde se aplică orbeşte proceduri anormale, cu mulţi decedaţi de pe urma lor.
Medicina nu e o ştiinţa exactă, erorile sunt inerente în faţa noului, dar sunt condamnabile persistenţa în greşeli, nerecunoaşterea lucrurilor ce sfidează logica, a practicilor arbitrare.
Exemplul doctoriţei Groşan ar trebui urmat imediat, nu nesocoteşti ceea ce este extraordinar dacă intenţionezi să ai un viitor, cum, din nefericire, e în logica zilelor din România, adesea.
Nu m-a mirat că a început să fie atacată, după doar câteva ore de când numele ei a devenit cunoscut în media naţională. Nemernicii au început să reacționeze. A intrat în joc corul mediocrilor. Se vede că nu-i în spiritul epocii să vindeci oamenii, ci, eventual, să-i omori. Moartea e mai rentabilă. E anchetată de Colegiul Medicilor şi s-a năpustit asupra dânsei inclusiv Radu Tudor. Și cine are naivitatea să creadă că individul e numai ziarist?

Flavia Groşan nu trebuie lăsată să se lupte singură cu sistemul. Are nevoie de solidaritatea şi sprijinul fiecăruia care a mai rămas om. S-o ajutăm ca să ajute bolnavii în continuare.
Respect, doamna doctor!”, este mesajul de joi al fostului președinte al Colegiului Medicilor, dr. Vasile Astărăstoae.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Flavia Groșangrosan Colegiul Medicilormedic flavia grosanvasile astarastoaeVasile Astărăstoae
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes