Educatie Recomandate

Vasile Bănescu, BOR: Noţiunea de „gen” este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice ideologii

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a afirmat, joi, că problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă. El a precizat că „noţiunea de «gen», vehiculată azi progresiv & progresist în spaţiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a aşa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în «gen»”.

”Ceea ce stârneşte o deplin justificată reacţie de nedumerire, reticenţă şi chiar revoltă în rândul populaţiei este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noţiuni de „gen”, care o înlocuieşte abuziv în acest context pe cea firească de „sex”. Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu şi în biologie, ci doar sex: masculin şi feminin. Noţiunea de «gen», vehiculată azi progresiv & progresist în spaţiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a aşa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în «gen». Altfel, celelalte reacţii negative referitoare la noile cărţi de identitate anunţate de MAI au fost/ sunt provocate de neînţelegerea conţinutului acestui proiect (explicat de autorităţi), dar şi de temeri excesive şi nejustificate din punct de vedere religios. Problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

El a adăugat că este vorba despre o banală carte de identitate cetăţenească:

„Nu este vorba despre „Cartea vieţii”, ci despre banală carte de identitate cetăţenească. Este vorba despre „identitatea” noastră de tip cetăţenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Aşa cum au anunţat autorităţile, „se va crea şi posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetăţenii care nu vor carte de identitate cu cip”. Există, aşadar, posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic. Păstrarea acestei opţiuni este foarte importantă şi coincide cu respectul faţă de sensibilităţile religioase ale unor cetăţeni, indiferent de religia sau confesiunea lor. Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la paşapoartele biometrice, care au suscitat discuţii similare în anul 2009, rămâne un reper actual de discernământ şi luciditate pentru toţi cetăţenii creştinii ortodocşi: „Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mănăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare”, a conchis Vasile Bănescu.

Directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) a MAI, chestorul de poliţie Cătălin-Aurel Giulescu, a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că noua carte electronică de identitate va putea suferi modificări, în special în privinţa menţiunii ”Gen”, respectiv ”Sex” care a provocat anumite discuţii în spaţiul public. Giulescu a mai precizat că actul va putea fi disponibil şi pentru copii de 0-14 ani şi va ţine locul documentului de călătorie.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Orban: Guran, Vela, Nazare – gaşca Gorghiu-Cîţu i-a considerat inapţi să deţină vreo funcţie în conducerea Senatului. Ce dezvăluiri face despre Alina Gorghiu

Mihnea Tudor

Lege consumatorului vulnerabil, trimisă la Iohannis, pentru promulgare

Daniela Arnăutu

Compensare preţ la energie şi gaz: Primele soluții găsite de Guvern, detaliate de ministrul Energiei

Mircea Furdu

Tătaru, despre COVID: Am ajuns, ca şi în valul III, să fim luaţi iarăşi pe nepregătite

Daniela Arnăutu

Peste 4000 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore

Daniela Arnăutu

Aproape 4000 de cazuri noi de COVID, înregistrate în ultimele 24 de ore

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »