stiripescurt.ro
ECONOMIERECOMANDATE

Veste bună: Nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranşe a PNRR. Ce se întâmplă însă cu cea de-a treia cerere de plată

Comisia Europeana
Comisia Europeana

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a venit cu o serie de clarificări privind a doua cerere de plată PNRR şi pensii speciale şi a precizat că nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranşe a Planului de Redresare şi Rezilienţă, cererea de plată numărul doi fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene. În plus, reforma pensiilor speciale – jalonul 215 – nu este cuprinsă in cea de-a doua cerere de plata ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plata.

„Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene”, mai arată comunicatul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin PNRR, aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan.

„Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, mai spune sursa citată.

Conform  Reprezentanţei Comisiei Europene în România, „pentru toate ţintele şi jaloanele incluse in PNRR există un dialog constant între autorităţile române şi Comisia Europeana însă o evaluare oficială este realizată în momentul în care autorităţile transmit o cerere de plată”.

Reacţia vine în contextul în care, surse politice au declarat pentru G4Media că cei de la Comisia Europeană au transmis, la jumătatea lunii ianuarie, o scrisoare către Guvern în care avertiza asupra  marilor restanţe în atingerea obiectivelor asumate prin PNRR.

Conform surselor, principalele restanţe ale Guvernului României ar fi decarbonizarea şi anume problema închiderii minelor de cărbune), cât şi legea avertizorului de integritate, care transpune o directivă europeană într-un mod care, în interpretarea Comisiei, descurajează raportările anonime. O altă problemă ar fi legată de prevederi lprivind pilonul doi de pensii, însă fără o conexiune cu reforma sistemului de pensii speciale.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Ciolacu, întrebat când va fi emisă OUG privind salariul minim în construcţii, agricultură: După ce vom discuta cu partenerii sociali. Cu o certitudine de 100% când va fi introdus CASS, nu va pierde nimeni la salariu

Mihnea Tudor

Premierul Ciolacu acuză că e şantajat de şefii companiilor de jocuri de noroc: Solicit statului român să vadă dacă vorbim de o încălcare a legii şi de un şantaj

Mihnea Tudor

Convenția Anti-Mită a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este în vigoare în România, începând cu 22 septembrie. Ciucă: ”Aderarea României la Convenția Anti-mită va crește reputația companiilor românești”

Mihnea Tudor

Compensaţii pentru plătitorii de impozit pe profit care îl achită la termen şi nu au obligaţii fiscale restante, într-un proiect PNL

Mihnea Tudor

VIDEO Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea pe legea privind noile măsuri fiscale. ”Un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară”, susține premierul. Doar 3 zile pentru o moțiune de cenzură

Mihnea Tudor

Scandal în coaliţie, după apariţia unui amendament care practic ”naţionalizează” Pilonul 2 de Pensii

Felix Bradu

Proiectul privind măsurile fiscale, APROBAT de Guvernul Ciolacu. Salariul minim, crescut la 3.300 lei, prin hotărâre de Guvern separată

Mihnea Tudor

Guvernul se reuneşte în şedinţă pentru finalizarea pachetului privind măsurile fiscale. Miercuri ar urma să aibă loc asumarea răspunderii în Parlament

Mihnea Tudor

Dumitru Buzatu, exclus din PSD. Soţia sa, suspendată din partid. Fiul său a demisionat de la Guvern

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »