stiripescurt.ro
POLITICARECOMANDATE

Veste proastă pentru cabinetul Ciucă! Vasile Dîncu: Este complicat să faci un proiect politic din stânga şi dreapta

Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a declarat că PSD nu poate credita un guvern „care a dus România în groapă” şi a subliniat că PSD şi PNL sunt de acord că nu doresc refacerea USL.

”Nu putem să credităm un guvern care a dus România în această groapă. Nici noi nu ne dorim să facem niciun fel de USL. Din acest punct de vedere ne înţelegem foarte bine. (…) Noi nu avem în acest moment de făcut proiecte politice împreună. Suntem stânga, PNL este pe partea dreaptă, noi suntem în ascensiune în sondaje, ei sunt în scădere, nu ne putem asocia”, a declarat Vasile Dîncu, la Digi 24.

Întrebat dacă, totuşi, PSD va negocia cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, Vasile Dîncu a explicat că acesta este un general care nu a fost implicat în politică.

„Este un general care nu a făcut politică în sensul ideologic. Nu este neapărat foarte ideologizat ministru. Dacă era aşa, atunci ar fi fost domnul Cîţu care reprezintă PNL. Mandatul domnului Cîţu este să facă o majoritate. Este firesc să înţelegem că intenţia cu care preşedintele a desemnat un premier care nu este atât de politizat şi a numit forţe politice responsabile, considerăm că e complicat şi nu putem să luăm un mandat din partea electoratului nostru în acest moment. În momentul acesta sigur că suntem într-o pandemie, dar dacă îl aducem din nou pe domnul Tătaru la Sănătate, nu avem o garanţie că se termină pandemia. (…) Este complicat să faci un proiect politic din stânga şi dreapta”, a afirmat Vasile Dîncu.

Social-democratul a adăugat că PSD vrea să vadă şi ce deschidere are premierul desemnat pentru susţinerea propunerilor PSD de ieşire din criza politică şi sanitară.

Vrem să vedem şi ce deschidere are premierul desemnat pentru cele zece propuneri ale noastre. Vedem care sunt şansele (să votăm un guvern minoritar – n.r.)… sunt mici, vă spun”, a declarat Dîncu.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA. A primit 1,25 milioane de lei mită. Ciolacu: va fi exclus din partid

Gloria Pascu

Gheorghe Falcă, europarlamentar PNL: „Nu pot fi de acord cu o Uniune Europeană cu mai multe viteze”

Felix Bradu

Alina Gorghiu: PNL a pierdut procente din cauza asocierii cu PSD

Mihnea Tudor

Deficit bugetar și noile măsuri fiscale – Boloş: România riscă să piardă 75 de miliarde de euro

Mihnea Tudor

Moţiunea simplă împotriva lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a fost respinsă de Camera Deputaţilor

Mihnea Tudor

Noile măsuri fiscale, publicate de Ministerul Finanțelor. Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament. Ce tăieri de facilități și ce taxe noi apar

Mihnea Tudor

Marcel Ciolacu: Dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Shengen voi ataca la CJUE

Mihnea Tudor

Președintele PNL, Nicolae Ciucă: Ridicarea oficială a MCV, un real succes

Cristian Saghin

Nicolae Ciucă: În PNL, tinerii construiesc România modernă, din care noile generaţii să nu mai vrea să plece

Gloria Pascu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »