Vetoul liderului de la Casa Albă cu privire la bugetul apărării a fost anulat

Senatul american a respins, vineri, vetoul preşedintelui în exerciţiu Donald Trump cu privire la proiectul Legii de Autorizare a Apărării Naţionale, în valoare de 741 de miliarde de dolari, relatează nbcnews.com, precizând să este primul astfel de eşec din mandatul liderului actual de la Casa Albă.

Senatul a aprobat cu 81 de voturi pentru şi 13 împotrivă legea apărării, fiind obţinută astfel majoritatea de două treimi necesară pentru ca legea să treacă.

Luni, şi Camera Reprezenetanţilor i-a respins lui Trump vetoul faţă de bugetul Apărării.

Textul de lege – rodul unor negocieri îndelungate – prevede o creştere cu 3% a salariului personalului Apărării şi permite susţinerea trupelor şi apărarea Americii, potrivit unui parlamentar din Camera Reprezentanţilor.

Vetoul anunţat de către Trump la 23 decembrie a provocat consternarea inclusiv în tabăra sa. El a afirmat atunci că a respins prin veto Legea de Autorizare a Apărării Naţionale pentru că ”nu include măsuri esenţiale pentru securitatea naţională, pentru că include prevederi care nu respectă veteranii şi istoria militarilor şi contravine eforturilor administraţiei de a pune pe primul loc securitatea naţională şi acţiunile de politică externă”.

Este un cadou făcut Chinei şi Rusiei”, a afirmat atunci preşedintele american. În plus, el şi-a justificat opoziţia şi prin faptul că textul nu aboleşte o lege – ”articolul 20” – care protejează statutul juridic al reţelelor de socializare, pe care le acuză că sunt părtinitoare împotriva sa.

A fost a noua oară când Donald Trump s-a opus prin veto unei legi în cei patru ani de mandat. Celelalte opt vetouri au avut succes.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

buget aparare sua veto trump vot buget aparare
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes