Viața în „Palma lui Dumnezeu”

Duminică, de la ora 14:30, emisiunea „Asta-i România!” ne prezintă un ținut de poveste, în Fundătura Ponorului, una dintre cele mai spectaculoase arii naturale protejate din țară, locul tainic numit „Palma lui Dumnezeu”.

Ajunși pe aceste meleaguri, ne întâlnim cu Nea Leo singurul om care rămâne aici în pustiu și peste iarnă. Sătenii vin după fan și pleacă, dar el rămâne aici. Muncește din greu, crește animale și cară apă de la kilometri distanță de casă.

Nea Leo locuiește împreună cu mama sa într-o căsuță de lemn, ridicată pe o moviliță, și înconjurată de grădini, iar o turmă de oi le este toată averea. Aici s-au născut și nici nu s-au gândit vreodată să plece. Viața e mai grea, muncă mai multă, dar parcă aici, au un rost, un Dumnezeu care îi veghează în tihna de la apus la răsărit.

Tot duminică, în emisiunea “Asta-i România!” ne reîntâlnim cu Iulian Duică, tatăl a 6 copii părășiți de mamă. Săraci și triști, așa aveam să îi găsim, în urmă cu câteva luni, într-un sat din inima Teleormanului, într-o casă modestă unde își trăiau de azi pe mâine copilăria amară. Bărbatul, trecut de 60 de ani, este și mama și tată pentru ei, chiar dacă numai 4 dintre ei sunt sânge din sângele lui. Copiii erau atât de resemnați cu destinul greu, încât nici dorințe nu mai aveau. Pentru ei, poveștile cu final fericit erau doar în basme.

Drama acestei familii a impresionat sute de oameni, care le-au întins o mână de ajutor. Duminică ne întoarcem la ei și îi găsim cu zâmbetul pe buze și gata să mulțumească celor care le-au schimbat destinul.

Nu ratați, duminică, de la ora 14:30, o nouă ediție “Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

asta-i romania fundatura ponorului Kanal D palma lui dumnezeu
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes