Victor Negrescu a devenit raportor al Comisiei de Afaceri Constituționale a Parlamentului European. Veto-ul Austriei poate fi atacat

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a devenit coordonatorul unui raport care, în cazul în care va fi adoptat de plenul Parlamentului European, va putea fi folosit de instituţiile UE pentru a ataca la Curtea de Justiţie a UE decizii precum cea a Austriei de a se opune aderării la Schengen a României la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din decembrie 2022.

“Am devenit raportorul Parlamentului European (PE) cu privire la un subiect ce ţine de procedurile decizionale speciale la nivel european. Acest raport din cadrul Comisiei pentru afaceri constituţionale (AFCO) se referă la acele proceduri decizionale europene care sunt prevăzute în tratatul UE şi care generează disensiuni între instituţiile europene. Mai exact, se referă la modul în care se aplică vetoul la nivel european, se referă la situaţiile în care există divergenţe de opinie între instituţiile europene, de exemplu între PE şi Consiliul UE, între Comisie şi Consiliul UE şi se referă de asemenea la clauzele pasarelă, acele proceduri speciale care pot fi evocate pentru a schimba sistemul de vot de la un sistem bazat pe unanimitate, la un sistem bazat pe majoritate”, a declarat Victor Negrescu în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români de la Strasbourg.

El a explicat că intenţionează să arate în raport faptul că veto-ul aplicat de Austria pentru a bloca aderarea României la Schengen contravine tratatelor europene şi în mod special principiului colaborării loiale între instituţii şi între statele membre.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aderare schengenschengenvictor negrescu raport schengen
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes