Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor Unite, la o defilare de Ziua Independenţei, anunţă oficiali locali citaţi de presa americană, relatează AFP.
Suspectul – prezentat de către poliţie drept un bărbat alb în vârstă de 18-20 de ani – este fugar şi ”considerat înarmat şi peiculos”.
Festivităţile au fost oprite la Highland Park, un oraş înstărit, situat la nord de Chicago, unde a avut loc drama, dar şi în mai multe localităţi din zonă.
”Ajutăm poliţia din Highland Park în urma unor focuri de armă pe traseul defilării”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter biroul şerifului din comitatul Lake.
”Petrecerea de 4 iulie a fost anulată. Vă rugăm, evitaţi centrul Highland Park”, anunţă pe pagina de Facebook Primăria Highland Park.
Potrivit CNN, care citează un sergent de poliţie, autorităţle au găsit o puşcă la locul atacului.
Se pare că suspectul ”trăgea de pe un acoperiş”, potrivit sergentului Christopher Covelli.
Brad Schneider, care reprezintă statul Illinois în Camera inferioară a Congresului, se afla în acest oraş, situat pe malul Lacului Michigan atunci când au răsunat focuri de armă.
”Echipa mea de campanie şi cu mine tocmai ne întânisem la începutul defilării, când a început atacul armat”, a scris el pe Twitter după ce s-a adăpostit.
Primarul din Highland Park, Nancy Rotering, s-a adresat locuitorilor cărora le-a cerut să rămână în ”alertă maximă”, potrivit CNN.
Nancy Rotering a denunţat faptul că acest atac armat a ”terorizat” comunitatea şi le-a transmis condoleanţe familiilor victimelor.









Comenteaza cu profilul facebook