VIDEO Cea mai probabilă ipoteză – şoferului i s-ar fi făcut rău în cazul accidentului de autobuz din Veneţia în care au murit 21 de persoane

04.10.2023
15:48
Accident autocar Venetia
Accident autocar Venetia

Autorităţile italiene investigau miercuri ce ar fi putut provoca cu o zi înainte un teribil accident de autobuz în apropiere de Veneţia, în urma căruia 21 de persoane de naţionalităţi diferite au murit, inclusiv mai mulţi copii, iar 15 au fost rănite, relatează Reuters.

Autobuzul era unul electric, intrat în uz de numai un an. Transporta turişti străini care se întorceau dintr-o excursie de o zi la Veneţia. Aflat pe o pasarelă, a trecut de parapetele de protecţie şi a căzut de la o înălţime de peste 10 metri, peste calea ferată, luând foc la impact.

Accidentul a avut loc marţi seara, cu puţin timp înainte de ora locală 20:00 (21:00, ora României), pe o şosea dreaptă şi în mod normal foarte circulată care leagă districtul Mestre de centrul istoric al Veneţiei.

Agenţiile de presă italiene au informat că printre morţi se numără patru sau cinci ucraineni, un turist german şi şoferul italian. ANSA, citând serviciile de urgenţă, a precizat că un bebeluş şi un copil de 12 ani au fost ucişi. Adnkronos, o altă agenţie de ştiri, spune că cetăţeni germani, francezi, croaţi, spanioli şi austrieci se numără printre răniţi.

Citește și: Patru români, morţi în accidentul din Italia

“Presupunem că şoferul a păţit ceva, i s-a făcut rău”, a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, pentru postul de radio Rtl 102.5, adăugând că relatările martorilor şi înregistrările camerelor de supraveghere ar putea oferi indicii suplimentare.

Şeful companiei care opera autobuzul, Massimo Fiorese, a declarat pentru cotidianul Corriere della Sera că a văzut imagini video cu momentele dinaintea accidentului. Aceasta arată cum autobuzul încetineşte şi pare “aproape că staţioneză” când se izbeşte de parapetul de protecţie şi cade, a spus el. “Cred că şoferul a avut ceva, pentru că altfel nu-mi pot explica”, a spus Fiorese, adăugând că şoferul îşi începuse tura cu mai puţin de două ore înainte de accident.

Imaginile de la locul accidentului au arătat că pasajul suprateran era echipat cu un parapet metalic vechi şi relativ subţire, în timp ce versiunile mai noi de protecţie, mai rezistente, sunt din beton.

“În acest moment nu suntem în măsură să facem o reconstituire precisă a evenimentelor”, a declarat în cursul nopţii procurorul şef al Veneţiei, Bruno Cerchi.

Carcasa autobuzului, un vehicul electric cu o vechime de circa un an, a fost curăţată în zori şi era încă cercetată pentru a se verifica dacă există risc de incendiu din cauza bateriilor sale, au declarat pompierii.

Premierul italian Giorgia Meloni şi politicieni din întreaga Europă şi-au exprimat condoleanţele. “Gândurile noastre în această seară sunt alături de poporul italian, de familiile şi apropiaţii victimelor teribilei tragedii de la Veneţia”, a scris marţi preşedintele francez Emmanuel Macron pe X.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

accident autocar italiaaccident autocar venetiacauza accident
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes