”Peste câteva zile voi merge la Bucureşti. Sunt încântat de acest lucru pentru că vom decide cu privire la menifesto – ideile pentru viitor. Vom decide, de asemenea, cu privire la candidatul nostru principal, cu privire la cine ne va reprezenta în timpul campaniei europene şi va deveni următorul preşedinte al Comisiei. PPE este puterea Europei”, a anunţat, sâmbătă, Manfred Weber, într-un mesaj postat pe Facebook.
Congresul Partidului Popular European are loc, la Bucureşti, în perioada 6-7 martie, la Romexpo, fiind găzduit de Partidul Naţional Liberal.
Potrivit anunţului organizatorilor, programul Congresului PPE va cuprinde pregătirile şi strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar şi alegerea principalului candidat al partidului.
”Venirea PPE la Bucureşti reprezintă un semn de solidaritate al întregii Uniuni Europene cu România şi statele aflate în vecinătatea războiului declanşat de Rusia în Ucraina”, au transmis organizatorii.
Congresul PPE va reuni peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.
Comenteaza cu profilul facebook