Vin PLOILE ! Averse torențiale după ce trece canicula

Meteorologii au emis, pentru miercuri, Cod galben de caniculă şi disconfort termic în nouă judeţe din sud-estul ţării şi în Bucureşti, unde temperaturile maxime vor ajunge chiar la 36 de grade. De joi la prânz, în mai multe regiuni ale ţării vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, parţial Tulcea şi Constanţa şi pentru municipiul Bucureşti, conform news.ro.

Astfel, miercuri după-amiază, în regiunile sud-estice disconfortul termic va fi accentuat şi local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi de 33…36 de grade.

Joi, în regiunile sud-estice, după-amiaza, disconfortul termic va fi ridicat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Averse toranțiale

Totodată, ANM a transmis o informare meteorologică, valabilă de joi, de la ora 12.00, până vineri, la ora 21.00.

“Din a doua parte a zilei de joi (03 septembrie) în sud-vest, centru, nord-est şi la munte, iar în noaptea de joi spre vineri (03/ 04 septembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (04 septembrie), îndeosebi în jumătatea de est a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină”, a detaliat ANM.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

averse torentiel romania cand ploua meteo anm unde ploua vin ploile vremea azi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes