Vine gerul. Aer polar în România. Temperaturi negative și ziua, chiar și de -10 grade Celsius

Cum va fi vremea în următoarele zile ne spune Alina Șerban, meteorolog ANM. Vremea se va răci brusc, semnificativ, iar ninsorile se vor așterne în toată țara.

În aceste zile, ANM anunță ploi pe arii din ce în ce mai extinse, ploi care se vor manifesta și-n zilele următoare.

”Se vor acumula cantități mai importante de apă, ce pot depăși 30-35 l/mp, mai ales în regiunile vestice și nord vestice” anunță Alina Șerban, meteorolog ANM, la Digi24.

Meteorologul ANM a mai anunțat:

”În partea de nord-est a teritoriului, în nordul și centrul Moldovei, am avut și avem în continuare temperaturi negative, vom avea și-n această noapte, astfel încât precipitațiile în formă lichidă care au ajuns în acele zone au determinat producerea poleiului și acest lucru se va semnala și-n această seară și la noapte”.

Vreme geroasă după câteva zile de căldură

”În zonele montane, vom avea intensificări ale vântului, rafale ce vor depăși 80 – 90 km/h, intensificări ale vântului vom avea și-n sudul Transilvaniei și-n sud-estul Dobrogei. Însă toate acestea se vor produce pe fondul unei mase de aer cald, care vor determina temperaturi din ce în ce mai ridicate în zilele următoare.” a spus meteorologul. Temperaturile se ridică la 10-15 grade Celsius. Până la mijlocul săptămânii. Joi, joi noapte vremea se va răci semnificativ. O masă de aer polar va influența vremea în zona țării noastre și va determina o scădere a valorilor termice.

Din vreme deosebit de caldă în zilele acestea, vom trece la vreme deosebit de rece, vreme geroasă noaptea, însemnând temperaturi minime sub -10 grade, poate spre -20 de grade în depresiuni. Mai mult decât atât, și vântul se va intensifica la final de săptămână, va avea intensificări în aproape toate regiunile, iar la munte, mai ales pe creste, va sufla tare, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare vineri dimineață. Ne așteptăm la precipitații sub formă de ninsoare în aproape toate regiunile. Nu doar nopțile vor fi geroase, ci și ziua, cu temperaturi negative în aproape toată țara, ce vor caracteriza pragul gerului, temperaturi de -10 grade și pe parcursul zilei, nu doar noaptea” a prezentat prognoza pe săptămâna aceasta meteorologul ANM.

Sfârșit de săptămână geros

Practic, de joi începând, valorile de temperaturã vor fi apropiate de cele caracteristice perioadei în nord-vest, nord şi nord-est, dar mai ridicate decât cele normale în rest, cu maxime cuprinse între 3…5 grade în nordul Moldovei şi 17…18 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei. Noaptea, vremea va intra într-un proces de rãcire accentuatã şi va deveni geroasã, local în vest, centru şi nord, astfel încât temperaturile minime vor fi cuprinse între -12 şi 0 grade. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii, predominant ploi în prima parte a zilei şi apoi mai ales ninsori, pe arii extinse în jumãtatea de vest a ţãrii şi local în rest. Pe arii restrânse, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. Vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificãri în toate regiunile, mai ales dupã-amiaza şi noaptea, cu viteze mari la munte, unde va viscoli ninsoarea.

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţãrii, geroasã noaptea, local în sud-est şi pe arii extinse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 3 grade, iar cele minime între -18 şi -7 grade, posibil mai coborâte în depresiuni.
Cerul va fi temporar noros şi vor fi ninsori în general slabe, la munte, pe arii restrânse în nord-vest, nord şi centru şi doar izolat în celelalte regiuni. Vântul va continua sã prezinte intensificãri în toate regiunile, cu viteze mari la munte, unde va viscoli ninsoarea, anunță și directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cum va fi vremeameteometeo anmvremea saptamana aceasta
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes