“Vinerea Verde”, campania care încurajează utilizarea transportului alternativ, lansată de Ministerul Mediului. Mai mulţi miniştri merg la serviciu cu metroul sau cu maşina electrică

Campania “Vinerea Verde” a fost lansată, cu scopul de a reduce poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe, încurajând transportul alternativ spre şi de la serviciu. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, va merge la serviciu cu metroul, cel al Culturii Bogdan Gheorghiu va merge pe jos şi va folosi metroul, în timp ce ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cel al Energiei, Virgil Popescu, vor folosi maşini electrice.

Potrivit Ministerului Mediului, sub sloganul “STOP! Azi maşina stă pe loc!”, campania încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajaţii din instituţiile publice în scopul reducerii poluării şi, implicit, a emisiilor de carbon. “Vinerea Verde” îşi propune ca, până la sfârşitul acestui an, cel puţin unul din patru angajaţi să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun şi să renunţe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal.

“Ne confruntăm cu o mobilitate poluantă şi aglomerată, motiv pentru care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor doreşte să instaureze în România Vinerea Verde, ca o iniţiativă voluntară prin care invităm toţicetăţenii să renunţe în ziua de vineri la deplasarea clasică cu maşină personală şi să aleagă mijloace mai puţin poluante poate chiar cu amprentă zero de carbon, mijloace de transport nepoluante însemnând trotinetă, mersul pe jos sau cele care sunt la îndemâna tuturor, mijloacele de transport în comun. Vinerea Verde este o invitaţie la un alt fel de comportament, o iniţiativă care încearcă să schimbe mentalităţi”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

De asemenea, această iniţiativă este o invitaţie la mişcare, atât pentru angajaţii instituţiilor publice, cât şi pentru cei din mediul privat.

“Este un exemplu dat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi aş vrea să fie îmbrăţişat şi de celelalte instituţii. Cei care vin cu alte mijloace de transport decât maşina proprie să aibă avantaje şi să poată beneficia de parcare sau acces la instituţia publică. Vom lucra împreună cu companiile private, cu ONG-urile, astfel încât mesajul să ajungă la fiecare cetăţean şi să fie multiplicat nu doar prin instituţiile publice, ci şi prin companiile private. Vrem să instaurăm, de asemenea, o nouă cultură, o nouă gândire spre o mobilitate zero, cu zero emisii sau cu emisii cât mai mici”, a afirmat Tánczos.

Astfel, ministrul Tánczos Barna va merge vineri la serviciu cu metroul, pe ruta Piaţa Romană-Piaţa Unirii. 

La rândul lor, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi cel al Energiei, Virgil Popescu, vor merge vineri la birou cu maşini electrice..Ministrul Culturii a anunţat că va merge la birou cu metroul şi pe jos

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

campania vinerea verde poluare marile orase transport alternativ vinerea verde
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes