Violeta Alexandru a lăsat ministerul, pentru munca de jos. Cum a fost surprinsă

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a lucrat luni seara, timp de câteva ore, într-un hotel din Capitală, care și-a reluat activitatea, pentru a arăta astfel că îi respectă pe cei care muncesc. Şefa de la Muncă vrea astfel să îşi arate şi susţinerea faţă de mediul privat, afectat de restricţiile din pandemie, după cum spune.

“Pe seară am petrecut câteva ore cu echipa unui hotel din București care și-a reluat și chiar și-a extins recent activitatea. Am muncit împreună, inclusiv am contribuit la toate eforturile echipei de a asigura igienizarea camerelor. Practic am vrut să știe de la mine că îi respect. Am un respect sincer pentru oamenii care muncesc.

Încă de la începutul acestei crize, mi-am propus să fiu alături de mediul privat, să-i ofer tot sprijinul posibil, pentru că a fost și este, încă, afectat de restricțiile acestei perioade. Sistemul public a supraviețuit însă sistemul privat se resimte.

Am cunoscut o echipă care are încredere că lucrurile merg spre bine. Și clienți responsabili care știu că ține de fiecare dintre noi să depășim cu bine perioada atât de grea a pandemiei. Un vibe bun al angajaților, o legătură autentică între aceștia și clienți face ca afacerea pe care o dezvolți să fie apreciată.”

Mulțumesc pentru lecția de seriozitate! România revine la muncă!

#lamunca”, a scris ministrul Muncii, Violeta Alexandru, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

https://www.facebook.com/violetaalexandruoficial/posts/1003880640032605

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

munca la hotelvioleta alexandruvioleta alexandru la hotel
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes