Violeta Alexandru a pus gând rău şefilor instituţiilor din subordine


Ministrul Muncii Violeta Alexandru a afirmat sâmbătă că speră să nu îi vadă în campania electorală pe niciunul dintre şefii instituţiilor pe care le coordonează deoarece aceştia sunt funcţionari cu rang de conducere şi trebuie să fie la treabă.

„Sunt destule ca să rămân la fel de atentă cum am început să fiu de la începutul acestui an, încă lucrurile nu sunt puse la punct. La Piatra Neamţ nu e o Casă în care să am cele mai mari probleme în privinţa arhivei, sunt altele. Lucrurile încă nu sunt puse la punct, le vom pune, într-o mare parte dintre acestea la solicitarea mea preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice a şi început să lucreze cu fiecare în parte şi lucrurile se pun la punct”, a declarat Violeta Alexandru sâmbătă seara la România Tv, întrebată dacă sunt mai multe situaţii în ţară ca cea de la Casa de Pensii din Piatra Neamţ, unde ministrul a spus că a găsit un dezastru.

Ea a mai afirmat, conform news.ro, că speră ca şefii instituţiilor pe care le coordonează să nu se implice în campania electorală.

”Ce văd însă este un dezinteres al şefilor şi sper să nu îi văd în campania electorală. Le spun foarte clar, sper să nu îi văd în campanie electorală pe niciunul din şefii instituţiilor pe care le coordonez. Indiferent de ce parte sunt, sunt funcţionari cu rang de conducere şi trebuie să fie la treabă”, a mai completat ministrul Muncii.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

sefi in campanie electoralasefii institutiilorvioleta alexandru
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes