Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunţat că este necesară creşterea salariului minim, însă preocuparea fiecărui angajator şi a sindicatelor trebuie să fie să crească competenţele oamenilor, menţionând că salariul minim trebuie să fie doar o etapă în viaţa profesională a fiecărui angajat.
Violeta Alexandru a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că au loc dezbateri cu sindicatele şi patronatele în privinţa salariului minim pentru anul viitor, iar părerile sunt diferite pe acest subiect:
“Suntem în dezbatere cu sindicatele şi patronatele cu privire la salariul minim pentru anul viitor. La finalul acestor consultări voi avea o prezentare publică cu privire la rezultatele obţinute şi sunt convinsă că şi partenerii vor comunica. Părerile sunt în acest moment nu aş spune radical, dar sunt destul de diferite. În mod evident patronatele susţin cauza şi vorbesc despre o contracţie în economiei şi despre o dificultate majoră pe care o resimt în eventualitatea unei creşterea a salariului minim peste posibilităţile dânşilor, iar sindicatele argumentează nevoia creşterii salariului minim pentru a asigura venituri suplimentare celor are câştigă salariul minim. Din punctul nostru de vedere, al liberalilor, este necesară creşterea salariului minim cu siguranţă, însă preocuparea fiecăruia angajator şi a sindicatelor trebuie să fie să crească competenţele oamenilor. Salariul minim trebuie să fie o etapă din viaţa ta profesională”, a mai afirmat Violeta Alexandru.
Cartel Alfa denunță tergiversarea
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” reclamă ”tergiversarea de către Guvern a stabilirii salariului minim garantat în plată pentru anul 2021” şi susţine că nu există ”o justificare reală şi obiectivă” care să stea la baza deciziei de a nu majora salariul minim garantat la nivel naţional.
Într-o scrisoare deschisă adresată miercuri premierului Ludovic Orban, sindicaliştii de la CSN ”Cartel ALFA” susţin că grupul de lucru care ar trebui să se pronunţe asupra cuantumului salariului minim este întrunit de la mijlocul lunii septembrie, are la dispoziţie toate datele economice şi indicatorii sociali, precum şi o nouă prevedere legală privind utilizarea coşului minim de consum ca indicator de bază în stabilirea salariului minim, iar decizia privind stabilirea cuantumului salariului minim este una politică, ce aparţine Executivului.
”Cu alte cuvinte, Guvernul are datele, are opiniile înaintate de partenerii sociali, are instrumentul de reglementare. Ce se aşteaptă? Astfel, lipsa de acţiune guvernamentală, în condiţiile în care mediul de afaceri pe care doriţi să-l protejaţi are nevoie de predictibilitate, indică faptul că acest executiv nu doreşte creşterea salariului minim şi amână o decizie în acest sens din motive electorale”, susţin reprezentanţii Cartel ALFA în scrisoarea deschisă adresată premierului.
Comenteaza cu profilul facebook