”În cadrul panelului ”EU and national legislative challenges & opportunities for the Energy Sector” am transmis că am încredere că în România poate fi făcută o reindustrializare, care trebuie să se bazeze pe materii prime pe care le avem.
Totodată, România este un pilon al producţiei de gaze naturale, este al doilea producător din Uniunea Europeană. După începerea producţiei din Marea Neagră, vom fi primul producător de gaz din Marea Neagră. Legislaţia europeană împreună cu legislaţia românească trebuie să încurajeze sectorul energetic. Am trecut printr-o criză pandemică ce ne-a luat pe toţi prin surprindere.”
Virgil Popescu a mai amintiit că, practic, au existat preţuri ffoarte mici în întreaga perioadă pandemică și, că, la un moment dat, se discuta chiar de preţuri negative ale petrolului. După această criză pandemică a venit o criză energetică, dealtfel, o criză de manipulare a preţului la gaze naturale de către Federaţia Rusă.
“Am trecut de la o extremă la cealaltă. Evident, toată lumea a fost prinsă în această sarabandă a preţului şi evident că, legislativ, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, a trebuit să se facă faţă acestor provocări. România şi Europa, statele-membre, au reuşit să facă faţă acestei acestei provocări. S-a reuşit, practic, printr-o solidaritate ieşită din comun, să înlocuim dependenţa de gazul rusesc cu alte surse de gaze, iar România a fost în prim-planul acestei curse.
Prin reţeaua de transport de gaze naturale, care a fost pregătită din timp pentru acest lucru, am devenit practic culoar de transport de gaze naturale prin coridorul Transbalcanic, care încă din 2021 a fost pregătit pentru acest lucru, a fost operaţionalizat prin conducta BRUA. România a revenit pe harta de transport de gaze naturale a Europei.” a declarat Virgil Popescu.











Comenteaza cu profilul facebook