Voucherele de vacanță fac minuni: Hotelurile de la mare, ocupate 80% în primele zile din septembrie

Voucherele de vacanță fac minuni: Hotelurile de la mare, ocupate 80% în primele zile din septembrie
Voucherele de vacanță fac minuni: Hotelurile de la mare, ocupate 80% în primele zile din septembrie

Hotelurile de pe întreg litoralul românesc atinseseră, până la 15 iulie, un grad mediu de ocupare de 37%, faţă de 75% în aceeaşi perioadă din 2019, iar la început de septembrie hotelurile de la mare sunt ocupate în proporţie de aproximativ 80%, mai mult de jumătate din turişti plătind cu vouchere de vacanţă, arată o analiză Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa (OPMCA).

“Voucherele de vacanţă au salvat sezonul estival în acest an, mai mult de jumătate dintre turiştii veniţi pe litoralul românesc, inclusiv în aceste prime zile din septembrie, făcând rezervări pe care le-au achitat cu tichete de vacanţă emise anul trecut şi a caror valabilitate a fost prelungită până în luna mai 2021. Fără cazările cu vouchere, hotelierii de pe litoral, care şi aşa au avut cu 30% mai puţini clienţi decât anul trecut pe durata întregului sezon, ar fi intrat în colaps”, potrivit unei analize a Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa (OPMCTA), care solicită Guvernului să emită vouchere de vacanţă şi în acest an, pentru ca turiştii să-şi permită să meargă în vacanţe interne şi în 2021.

Până pe data de 15 iulie, anul acesta, hotelurile de pe întreg litoralul românesc atinseseră un grad mediu de ocupare de 37%, nereuşind să-şi acopere nici măcar costurile de funcţionare, după ce în luna mai şi în prima parte din iunie nu au putut primi turişti, pentru că nu fuseseră emise normele de funcţionare, dar şi din cauza “bâjbaielilor de comunicare” din partea autorităţilor centrale.

Patronatul precizează că agentii economici de pe litoral nu au avut nici un fel de predictibilitate sau scenariu disponibil, deşi au solicitat sprijin în a pregăti un mod de acţiune pentru sezonul care se apropia. Prin comparaţie, anul trecut, pe data de 15 iulie, gradul mediu de ocupare pe litoral se ridica la 75%.

Ulterior, după data de 15 iulie, atunci când au aflat că va fi o cvasi-relaxare, românii au început să vină în număr mai mare pe litoral. Constatând că nu-şi riscă sănătatea dacă vin la mare şi că proprietăţile clasificate au implementat numeroase procedure de protective anti-Covid-19, turiştii au început să rezerve în număr mai mare pachete pentru sfârşitul lui iulie şi începutul lui august.

“Într-adevăr, august a fost o lună bună, cu o scădere a numărului de turişti cu doar 10% comparativ cu anul trecut. Trendul ascendent a continuat şi în luna septembrie, când am ajuns să fim egali cu luna septembrie a anului trecut ca grad de ocupare a hotelurilor deschise. Pentru că trebuie spus că nu toate au rămas deschise, din pacate, sub presiunea financiară a primelor trei luni. Acum, în aceste prime zile din septembrie, gradul de ocupare al hotelurilor funcţionale de pe litoral este undeva la 80%”, a declarat Nicolae Bucovală, preşedintele OPMCTA şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, conform news.ro.

Cu toate acestea, pe litoral au venit în acest sezon cu 30% mai puţini turişti decât anul trecut, arată patronatul, care contrazice cifrele declarate de ministrul Economiei, Virgil Popescu, care a afirmat că în această vară turismul intern a avut încasări mai mari decât anul trecut.

Sunt însă şi unităţi de cazare care nu s-au deschis deloc în acest an.

“Există hoteluri, atât în sudul litoralului, cât şi în Mamaia, care nu s-au deschis deloc în acest sezon, fie pentru că le-a fost teamă să deschidă, fie pentru că n-au avut resursele financiare să facă asta, IMM Invest devenind funcţional şi alocând banii efectiv mult prea târziu pentru deschiderile de pe litoral (perioada de pre-opening pentru a opera a fost aprilie-mai, cel târziu iunie). Industria HORECA are nevoie în continuare de sprijin de la stat pentru a depăşi efectele economice produse de pandemie, şi pe care le vom simţi în industrie puternic începând cu această iarnă”, a mai spus Bucovală.

Voucherele de vacanță au salvat turismul

Din studiile OPMCTA, mai mult de jumătate dintre turiştii care au venit în această vară pe litoral, inclusiv în luna septembrie, şi-au achitat sejururile cu vouchere de vacanţă emise anul trecut şi care mai au valabilitate până în mai 2021.

“Voucherele au salvat turismul intern în acest sezon, pentru că în pandemie mulţi români n-au mai avut bani, dar unii dintre ei rămăseseră cu vouchere de anul trecut. E nevoie ca statul să emită şi anul acesta vouchere şi aşteptăm să se bugeteze acest lucru cât mai repede, pentru că deja pregătim sezonul 2021 şi suntem într-o incertitudine totală, neştiind cum să ne facem caculele şi pe baza căror estimări să lansăm pachetele early booking, atât noi cât şi marii tour-operatori din piaţa care vând litoralul românesc. Fărăa vouchere de vacanţă, turismul intern va fi grav afectat în 2021, mult mai mult ca în acest an, luând în considerare şi urmele lăsate de pandemie în buget în anul acesta, faptul că cea mai mare parte a agenţilor economici şi-au suspendat ratele bancare şi le-au amânat pentru anul 2021, şi realitatea ca bugetele romanilor sunt în aceeaşi situaţie”, a mai spus Nicolae Bucovală.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

grad de ocupare litoral litoral romanesc litoral septembrie vaucere de vacanta vouchere de vacanta
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes